ITM verifică dacă angajatorii respectă legislaţia de lucru în condiţii extreme

angajatori

Dimensiune font:

| 04-06-2024 07:34

* în condiţii de temperaturi ridicate, angajatorii trebuie să reducă intensitatea şi ritmul activităţilor fizice ale angajaţilor, să asigure o ventilaţie corespunzătoare la locurile de muncă, să alterneze efortul dinamic cu cel static şi să alterneze perioadele de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, respectiv în curenţi de aer * de asemenea, angajatorii sunt obligaţi să asigure zilnic cantitatea de apă minerală adecvată pentru angajaţi, respectiv câte 2-4 litri/persoana/schimb, să le asigure angajaţilor echipamentul individual de protecţie şi duşuri

Odată cu creşterea temperaturilor şi intrarea în drepturi a verii, inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) au început controalele la angajatori pentru verificarea modului dacă aceştia respectă sau nu prevederile legale privind măsurile ce trebuie aplicate, conform legii, în perioadele cu temperaturi extreme pentru angajaţi. Sunt vizate, în mod special, şantierele de construcţii din oraş, dar şi celelalte activităţi în cadrul cărora angajaţii lucrează în interior sau în aer liber la temperaturi extreme (salariaţi din industria metalurgică, fochişi, asfaltatori, etc.). „Temperaturile extreme ridicate – temperaturile exterioare ale aerului sunt temperaturi monitorizate şi certificate de Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie şi transmise de centrele regionale, care corelate cu condiţii de umiditate mare pot fi echivalate cu acest nivel (indicele ITU peste valoarea de 80). Conform prevederilor legale în vigoare, în perioadele cu temperaturi extreme ridicate, angajatorii trebuie sa asigure o serie de măsuri minimale care au ca scop ameliorarea condiţiilor de muncă şi menţinerea stării de sănătate a angajaţilor”, avertizează reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Astfel, în condiţii de temperaturi ridicate, angajatorii trebuie să reducă intensitatea şi ritmul activităţilor fizice ale angajaţilor, să asigure o ventilaţie corespunzătoare la locurile de muncă, să alterneze efortul dinamic cu cel static şi să alterneze perioadele de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, respectiv în curenţi de aer. De asemenea, angajatorii sunt obligaţi să asigure zilnic cantitatea de apă minerală adecvată pentru angajaţi, respectiv câte 2-4 litri/persoana/schimb, să le asigure angajaţilor echipamentul individual de protecţie şi duşuri.

Angajatorii care nu pot asigura condiţiile optime de lucru pot reduce durata zilei de lucru

„Angajatorii care nu pot asigura condiţiile prevăzute mai sus, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii ai salariaţilor, după caz, pot lua următoarele măsuri: reducerea duratei zilei de lucru, eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru, până la ora 11 şi după ora 17 sau întreruperea colectivă a lucrului acolo unde este posibil”, se mai spune în lege. Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de muncă în condiţii de temperaturi extreme se pot lua următoarele măsuri: a) asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicațiilor pentru munca la temperaturi crescute, asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate, trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicații privind munca la temperaturi extreme. „Menţionăm că în lunile iunie, iulie și august vor fi efectuate controale de către inspectorii de muncă din cadrul compartimentului Control Securitate și Sănătate în Muncă, care au drept scop verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile legale stipulate în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 99/29 iunie 2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă. Edi MACRI

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

Bancul Zilei

05:44

Accident mortal la Suceava. O persoană și-a pierdut viața, iar alte cinci au fost rănite
01/07/2024 09:02

 Un accident rutier soldat cu cinci morţi şi un rănit s-a produs, luni dimineaţă, pe raza localităţii Cumpărătura din judeţul Suceava, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii ...

Magistraţii ieșeni au pronunţat trei sentinţe dure, în cazuri de omor
01/07/2024 08:50

* o femeie şi-a injughiat mortal soţul, după 32 de ani de căsnicie * cei doi se băteau frecvent * el dădea cu parul, ea se apăra cu ce apuca * doi fraţi, insoţiţi de fiul unuia dintre ei, au năvălit ...

Dreptul de închiriere a locului de parcare va putea fi transferat între soți!
01/07/2024 08:39

* in ciuda părerilor exprimate de o parte dintre consilieri si de primarul Chirica, care nu au fost de acord cu măsura, dar si a faptului că anual, la Iasi sunt inregistrate doar 5-6 cazuri de acest fel, in ...

Municipalitatea a preluat bazinul olimpic din „Tudor”!
01/07/2024 08:22

* terenul pe care urmează să fie construit bazinul de inot fusese cedat de către Primăria Municipiului Iasi (PMI), in luna decembrie 2008, Universitătii Tehnice „Gheorghe Asachi”, insă lucrăr ...

Viceprimarul Timofciuc a întors „armele”, pentru câteva ore!
01/07/2024 08:00

* totul s-a reglat in cadrul unei sedinte extraordinare, in care a fost aprobată organigrama unei noi Directii in cadrul Primăriei - Investitii Scoli si Spitale (DISS), care va avea in componentă 16 angajati ...

Universitatea „Cuza” caută 13.000 de studenți
01/07/2024 07:33

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC) scoate la concurs 13.010 locuri pentru admiterea din iulie. Sunt cu 170 locuri mai multe decat anul trecut. Dintre acestea, 8.162 de locuri sunt l ...

Încep examenele scrise ale  Bacalaureatului
01/07/2024 07:33

La nivelul judetului Iasi, vor sustine probele scrise pentru prima sesiune a examenului de Bacalaureat 5.303 candidati. Dintre acestia, 4.879 sunt din seria curentă, iar 424 din seriile anilor anteriori. Pent ...

A fost finalizat noul drum de acces către Spitalul Regional de Urgență!
01/07/2024 07:29

După aproape trei luni, autoritătile locale au reusit să finalizeze lucrările de amenajare a drumului de acces către santierul Spitalului Regional de Urgentă (SRU), cea mai importantă investitie m ...

Strugurii din zona Iașului, mai devreme pe piață
01/07/2024 07:27

* anul se anuntă a fi unul bun, s-ar putea culege chiar si sapte tone de struguri de pe un hectar, pretul insă va fi mic, mai ales ca piata e invadată de struguri adusi de peste hotare, mai aspectuosi, dar ...

Cei mai buni arhitecți din Moldova, aplaudați la scenă deschisă
01/07/2024 06:12

Iasul a găzduit, la finele lui Ciresar, una dintre cele mai importante competitii de arhitectură. Este vorba despre Regionala de Arhitectură Moldova – RAM 2024, un eveniment cu caracter de bienală aju ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei