Blue Air va amâna lansarea unor zboruri selectate de la baza din Iaşi
Dimensiune font:
Blue Air va amâna lansarea unor zboruri selectate de la baza din Iaşi până pe data de 15 iulie 2022, iar toţi clienţii afectaţi vor fi anunţaţi din timp, astfel încât să îşi poată adapta planurile de călătorie în mod eficient şi cu minimum de inconveniente, a anunţat compania într-un comunicat.
Potrivit operatorului aerian, acesta se află într-un proces de reînnoire completă a flotei, după ce a recepţionat deja cinci noi aeronave Boeing 737-8 MAX.
‘Din cauza întârzierii livrării aeronavelor programate pentru 2022, Blue Air este nevoită să efectueze o ajustare temporară a capacităţii bazei sale din Iaşi, amânând poziţionarea celei de-a doua aeronave în Iaşi până pe 15 iulie 2022’, se precizează în comunicat.
Zborurile care vor fi afectate sunt:
Iaşi – Paris CDG (operaţiuni amânate până la 18 iulie 2022)
Iaşi – Dusseldorf (amânare până la 19 iulie 2022)
Iaşi – Mykonos (frecvenţă redusă la un zbor/săptămână)
Iaşi – Munchen, Roma Fiumicino, Torino (operaţiuni amânate până la 20 septembrie 2022).
Blue Air operează avioane tip Boeing 737, iar în cei 17 ani de activitate a transportat peste 32 de milioane de pasageri şi a zburat mai mult de 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau