Cantină socială închisă la Botoșani
Dimensiune font:
În județ funcționează 68 de centre rezidențiale autorizate, destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilități și copiilor
Controalele făcute de către autorități la 17 centre rezidențiale din județul Botoșani s-au încheiat cu 70 de sancțiuni și suspendarea activității unei cantine sociale. Verificările au avut loc în cadrul unei campanii demarate la nivel național, Corpul de control fiind alcătuit din reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului de Poliție Județean și Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, sub coordonarea Instituției Prefectului. Majoritatea neconformităților constatate în aziluri vizează lipsa unor documente obligatorii, nerespectarea legislației privind relațiile de muncă, neefectuarea unor evaluări și instruiri periodice, la care se adaugă depășirea numărului de beneficiari pentru care s-a obținut licența de funcționare. Un singur centru dintre cele 17 verificate este privat, celelalte fiind gestionate de stat.
Cantină închisă temporar din cauza mizeriei
Pe lângă acestea, s-au descoperit încălcări ale normelor de siguranță și condiții mizere: defecțiuni la instalații sanitare, tâmplării cu zone rupte, pavimente cu discontinuități, ochiuri de geam sparte, lipsa unor dotări, igienizare precară, prezența unor insecte și urme de rozătoare. Astfel de deficiențe au fost constatate și într-un bloc alimentar, astfel că autoritățile au decis suspendarea activității de cantină până la remedierea situației. Pentru toate neregulile depistate au fost aplicate 53 de avertismente și 16 amenzi în valoare de 77.000 lei, fiind dispuse măsuri corective.
Verificările din centrele rezidențiale se efectuează în până pe 16 iulie, existând posibilitatea prelungirii acestui termen. Activitatea comisiilor mixte este coordonată de corpul de control din cadrul Instituției Prefectului. La nivelul județului Botoșani funcționează 68 de centre rezidențiale autorizate, destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilități și copiilor.
Nicolae DRUMEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau