Atunci când alegi cascheta pe post de inimă, îţi laşi familia şi orice altceva pe plan secund. Îi îmbrăţişezi la plecare, neştiind când şi dacă o să te mai întorci acasă. Renunţi la pasiuni şi la o viaţă liniştită.

Operaţiuni, misiuni, bariere în faţa sentimentelor. Distanţe de nepătruns cu ochii, frica ce pare că te pândeşte de la fiecare colţ, moartea pe care acum o simţi mult mai aproape... senzaţii cărora nu ştiai cum o să le ţii piept. Însă, zi după zi, te dedici conştient unei lupte pe care ai început-o odată cu jurământul depus. Şi-n fiecare secundă ai fost acolo, trup şi suflet.
Astăzi, după 34 de ani, cascheta rămâne în cui. Cu recunoştinţa zilelor în care nu ai renunţat. Şi a acelora în care părea că acolo e sfârşitul.

Dar sfârşitul e infinit departe când misiunea continuă graţie urmaşilor. Iar mândria e infinit mai mare.
Pentru exemplul oferit, pentru dedicare şi iubire, consideraţie şi respect - pentru cea mai experimentată femeie-militar, Cristina Donea.  Petrișor Filip