Ieşenii care suferă de Parkinson, trataţi prin tangoterapie
Dimensiune font:
În perioada 24-25 septembrie, la
este primul festival social, educativ şi cultural care și-a propus ca misiune sprijinirea și promovarea cauzelor și valorilor locale, mobilizarea resurselor locale, potențarea și reinvestirea lor în comunitate. Aceasta ediţie, care are tema „Solidaritate în umanitate” este dedicată pacienţilor cu boala Parkinson. Festivalul susţine un proiect în premieră naţională, dar şi în estul Europei: tangoterapia şi rolul său în recuperarea pacienţilor cu boala Parkinson.
Prin acest proiect unic în România, iniţiat de Asociaţia Cetăţenilor Implicaţi în Comunitate şi finanţat pentru două luni de municipiul Iaşi în baza Legii 350/2005, se oferă şedinte gratuite de tangoterapie pacienţilor cu boala Parkinson. În acelaşi timp, festivalul îşi propune să devină un instrument de conştientizare a populaţiei asupra incidenţei bolii Parkinson, a implicaţiilor psiho-sociale şi economice ale acestei boli.
În cele două zile de festival, cei interesaţi vor putea participa la spectacol live de muzică, teatru, dans, ateliere de creatie şi dezvoltare personală, târgul Happydichiseala, dedicat tinerilor artişti, concursuri inedite de lectură, poezie şi pictură.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau