Lansarea Bancnotei Suvenir de zero Euro cu imaginea Palatului Culturii din Iași
Dimensiune font:
Palatul Culturii, sediul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași și unul dintre edificiile simbol ale Iașului, este reprezentat pe cea mai nouă Bancnotă Suvenir de 0 Euro, lansată de Eurosuvenir România, la începutul lunii mai 2022.
Tipărită în cadrul unei emisiuni speciale de 10.000 de exemplare, cu aprobarea scrisă a Băncii Franței și securizată la standardele impuse de Banca Centrală Europeană, bancnota este deja căutată de colecționari, aceasta având toate elementele de autenticitate, deși nu are valoare monetară.
Proiectul prin care obiective turistice de interes național sunt promovate în întreaga lume este o marcă înregistrată apărută în Franța în anul 2015. Printre obiectivele turistice europene care au apărut de-a lungul timpului pe aceste bancnote se numără Sagrada Familia (Barcelona, Spania), Castelele de pe Valea Loarei, Poarta Brandenburg (Berlin, Germania), Arcul de Triumf (Paris, Franța) sau Domul din Köln (Germania).
În România, sunt patru obiective care apar pe celebrele bancnote, Palatul Culturii din Iași numărându-se printre acestea, alături de Cetatea Alba Carolina, Masivul Bucegi și Castelul Karolyi din Carei.
Primele exemplare ale acestei bancnote sunt puse în vânzare la prețul de 20 lei, la magazinul de suveniruri de la Palatul Culturii, deschis de marți până duminică, între orele 10.00 și 17.00.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau