Polițiștii au blocat centrul Botoșaniului. Ei sunt nemulțumiți de îngheţarea salariilor în sistemul bugetar
Dimensiune font:
Aproximativ 50 de poliţişti au ieşit, luni, în stradă, pentru a doua oară în ultimele zece zile, în semn de nemulţumire faţă de îngheţarea salariilor în sistemul bugetar.
Protestul din Piaţa Revoluţiei din municipiul Botoşani a fost organizat de Sindicatul Poliţiştilor din România „Diamantul” cu scopul de a atrage atenţia Guvernului cu privire la condiţiile proaste de salarizare din Poliţie.
Vicepreşedintele Sindicatului „Diamantul”, Bogdan Tănasă, a declarat, în timpul protestului, că „poliţiştii se simt discriminaţi” de deciziile Executivului şi că „au ajuns la capătul răbdării”.
„În continuare suntem nemulţumiţi de îngheţarea salariilor. Actualul Guvern ne menţine cu o salarizare raportată la anul 2009. Dacă în prezent poliţiştii beneficiază de chirie, iar suma pentru chirie primită de un poliţist este de 400 de lei şi reprezintă jumătate din salariu, imaginaţi-vă cât este salariul unui poliţist, 800 de lei, 900 de lei. Acestea sunt salariile reale ale poliţiştilor. Astăzi nu am venit să cerem creşteri salariale, majorări, sporuri suplimentare. Astăzi am venit să ne cerem dreptul nostru reglementat de Legea 153 din 2017. Atunci legea prevedea ca poliţiştilor să le fie majorare an de an salariile cu 200-300 de lei, astfel încât să ajungem din urmă celelalte categorii bugetare. Nu se mai întâmplă acest lucru”, a declarat vicepreşedintele Sindicatului „Diamantul”.
Prima acţiune de protest a poliţiştilor a avut loc pe 8 ianuarie, când, de asemenea, au ieşit în Piaţa Revoluţiei din Botoşani, cerând Guvernului să renunţe la îngheţarea salariilor din sistemul public.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau