Program prelungit de lucru la DLEP, cu ocazia alegerilor
Dimensiune font:
Pentru a veni în întâmpinarea persoanelor care doresc să-și exprime dreptul de vot la alegerile locale și europarlamentare programate duminică, 9 iunie, Direcția Locală de Evidență a Persoanei (DLEP), prin Serviciul de Evidenţă a Persoanei (SEP), îşi va adapta programul de lucru cu publicul, astfel încât toate solicitările privind eliberarea documentelor de identitate să fie rezolvate în cel mai scurt timp.
Astfel, după cum au declarat reprezentanţii DLEP, primirea cererilor și eliberarea documentelor de identitate se va face în perioada premergătoare alegerilor după următorul program: sâmbătă, 8 iunie, între orele 8-16, și duminică, 9 iunie, între orele 7-22. „Recomandăm cetățenilor să verifice dacă actul de identitate se află în termen de valabilitate. În zilele de sâmbătă, 8 iunie, și duminică, 9 iunie, vom asigura program de lucru prelungit, dar vom soluţiona cu celeritate doar cererile persoanelor care nu posedă act de identitate sau au actul de identitate cu termenul de valabilitate expirat. Bineînțeles, rămâne valabilă obligativitatea prezentării, în original, a documentelor de stare civilă și dovada adresei de domiciliu, iar taxa de 7 lei poate fi achitată în numerar la sediul instituţiei, prin sms sau cu cardul bancar pe platforma online ghiseul.ro”, a declarat directorul Direcției Locale de Evidență a Persoanei, Marius Bodoga. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau