S-a sufocat într-un hambar cu cereale după ce a căzut în gol de la 30 de metri
Dimensiune font:
Doi bărbaţi au căzut, luni, într-un buncăr cu cereale la o adâncime de 30 de metri, unul dintre ei fiind găsit decedat, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui.
‘La Sălcioara, doi bărbaţi au căzut într-un buncăr cu cereale la o adâncime de 30 metri. La locul producerii evenimentului au fost trimise doua ambulanţe SAJ coordonate de un medic. De asemenea, a fost trimis elicopterul SMURD. Victimele au fost extrase. Un bărbat de 69 de ani a fost declarat decedat iar celălalt, în vârstă 59 de ani, este conştient.’, a precizat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Daniel Ungureanu.
Poliţiştii au demarat verificări în acest caz urmând să stabilească împrejurările în care s-a produs incidentul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau