Spitalul Parhon, reconfigurat
Dimensiune font:
Aproximativ 35 de paturi de spital vor fi puse la dispoziția pacienților cronici care fac dializă și care ar putea contacta coronavirus. Măsura a fost luată de urgență și un întreg etaj al Spitalului ieșean „Dr.C.I.Parhon” a fost reconfigurat, cu un circuit specific pentru a preveni infectarea.
Acest sector va deservi atât bolnavilor care au nevoie de dializă pe fondul unei insuficiențe renale, cât și pentru cei care deja de ani de zile această procedură medicală și sunt suspecți că au noul virus. „Va funcționa aici o zonă unde se poate face dializă, o zonă de Terapie Intensivă și o zonă de salon cu paturi obișnuite. Această zonă am eliberat-o și blocat-o pentru posibilii pacienți infectați care vor avea nevoie de îngrijire. Este situată la noi pe etaj, pentru a împiedica transportul și pentru a asigura sterilitatea, pentru a diminua posibilitatea de contaminare”, a declarat conf.univ.dr.Ionuț Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului Parhon din Iași.
Va fi vorba de un regim complet special, steril pentru pacienții dializați care sunt foarte expuși în această perioadă. „Am creat filtre pentru personal, dezinfecție, iar aceste scenarii le-am luat în considerare pentru două categorii de pacienți: o categorie care este expusă și cu risc de a face complicații amenințătoare de viață, cei care fac dializă în mod cronic, ei au o imunitate scăzută, la fel ca și vârstnicii, și sunt expuși la nevoia de a sta în spital. Dacă un pacient hemodializat va trebui internat, va merge în acest spațiu complet izolat, unde sunt și pacienții care devin critici și au nevoie de dializă acută sau suferă complicații”, a mai spus conf.univ.dr.Ionuț Nistor. Ruxandra CAȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau