Trenurile Iaşi – Ungheni, anulate
Dimensiune font:
Ca urmare a deciziilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență coroborate și cu deciziile administrațiilor feroviare din țările vecine, în vederea combaterii răspândirii infecției cu Covid-19, CFR Călători va lua măsuri care vor viza suspendarea temporară a circulației unor trenuri în trafic intern și internațional cu respectarea posibilității de mobilitate a persoanelor, transmite compania. Astfel, CFR Călători va suspenda temporar, în perioada 16-20 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire, unele trenuri care aveau drept scop transportul elevilor de la domiciliu la centrele școlare, pe durata suspendării cursurilor de către Ministerul Educației și Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.
În cadrul Regionalei Iaşi sunt două trenuri suspendate (6504 Iaşi - Ungheni şi 6503 - Ungheni – Iaşi) şi o limitare în circulația trenului internațional 380/381 București Nord – Suceava – Vadu Siretului și retur, care va merge doar până la Suceava, fapt generat de faptul că începând cu 17.03.2020, Ucraina limitează circulația trenurilor internaționale de călători pe teritoriul său. „Monitorizăm atent gradul de ocupare a trenurilor în condițiile în care mai multe companii/societăți au anunțat program redus sau muncă de la domiciliu pentru angajații lor. În aceste condiții este posibilă suspendarea unor trenuri de navetă”, spune Constantin Axinia, şeful Regionalei CFR Călători Iaşi. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau