Învaţă să trăiești și lasă-i şi pe alţii să trăiască!

Am citit sfatul ăsta pe un blog de călătorii, de care se ocupă un condeier a cărui muncă o invidiez sincer. Vi se pare greu de urmat îndemnul? Unii poate nici nu s-au gândit la acest lucru, alţii vor ignora poate îndemnul, iar mulţi se vor întreba cum îi împiedică ei pe alţii să respire. Aşa cum facem noi, românii, de multe ori, vânând oportunităţi în vieţile altora şi sufocându-i cu bună ştiinţă doar ca să ni se pară că suntem puternici.
Sfatul era, de fapt, concluzia unui mod de viaţă pe care l-am văzut la puţini dintre români şi mi-ar plăcea să fie preluat de cât mai mulţi tineri, pe care şcoala şi oamenii din jur ar trebui să-i înveţe să crească frumos. Din păcate, ce văd în jur este contrariul.
Toţi aleargă după cât mai mulţi bani, care pe timp de criză devin aproape un motiv ca să-i dai în cap celui de lângă de tine, mulţi se zbat să-şi facă loc sufocându-i pe cei din jur şi majoritatea încearcă să se impună prin urlete şi vulgaritate, sperând că poate aşa va scunde lipsa de educaţie, de cultură, de pregătire şi de bun simţ. De fapt, ei ascund, fără să ştie, o suferinţă şi mai mare, aceea a omului care ar vrea să se descopere dar nu ştie de unde să înceapă şi se teme de ce îi va arăta oglinda dacă va încerca să se privească adânc în ochi.
Criza asta financiară este mai mult una a conştiinţei şi poate e bine că s-a întâmplat aşa, că altfel nu am fi aflat că este nevoie să revenim la adevărata noastră esenţă, cea umană. Banii ne-au luat minţile, ne-au supus unor credinţe false potrivit cărora totul ni se permite, suntem stăpâni pe vieţile şi sufletele celor din jur şi putem cuceri Universul cu o singură pocnitură din degete. Ne-am ridicat singuri piramide, ne-am luat la întrecere cu Sfinxul, iar când zidurile de orgolii pe care ni le-am urcat către Cer au început să ne strângă ne-am întrebat de ce ne sufocăm. Din cauza noastră, fiindcă nu vedem viaţa dincolo de bani, de joburi, de ambiţii şi de lupte inutile pentru tot felul de onoruri ori orgolii.
„Trebuie să laşi loc să trăiască toată lumea”, a spus personajul condeierului de călătorii pe care îl invidiez pentru jobul lui. Mereu mi-am dorit să merg prin lume, să cunosc oameni şi poveştile lor ca să le spun mai departe. Ca traveler înveţi să laşi loc şi să-ţi ocupi doar locul tău, lecţie pe care e bine să o înveţe fiecare şi cât mai devreme sau mai repede.
Cu toţii suntem călători prin propriile vieţi, cu unele opriri prin destinele altora. Uneori suntem cuceritori şi ne place, alteori învinşi şi ne plângem sau, mult mai rău, împroşcăm cu răutăţi în jur, într-o dorinţă imensă de eliberare de rău, care ni se întoarce în suflet. Aşa alergăm în cercul propriei neputinţe uitând că oricând putem să-l rupem, să facem loc frumosului în viaţa noastră şi să învăţăm să trăim aşa cum ne cere sufletul. În linişte adică, în acea pace care ne arată care ne sunt adevăratele drumuri pe care e bine să păşim fără a-i încurca pe alţii.

Maura ANGHEL