Obiective turistice in zona Vaii Superioare a Dambovitei, Judetul Arges

Masivul Piatra Craiului a devenit rezervatie naturala in 28 martie 1938 (Jurnalul Consiliului de Ministri nr. 645). Consiliul de Ministri a luat aceasta decizie “datorita caracterului unic al masivului unde se gasesc specii rare ca Dianthus callizonus, Hesperis nivea, Minuatia transilvanica, Leontopodium alpinum, ca si datorita frumusetii peisajului”.
In 1938, cand rezervatia naturala a fost infiintata, au fost luate in considerare numai 440 ha. In 1972, aceasta suprafata a crescut la 900 ha, iar astazi, zona de conservare speciala acopera o suprafata de 4879ha, zona de parc national ocupand cca. 9894 ha. In 1952 (anul in care a fost inregistrat primul amenajament silvic pentru zona Pietrei Craiului), in jur de 17.2% din suprafata totala a masivului a fost luata in considerare pentru conservare.
In anul 1990 Piatra Craiului este declarat parc national prin Ordinul 7 al Ministerului Agriculturii de la acea vreme, alaturi de alte 12 parcuri din Romania.

Incepand din anul 1999, odata cu demararea Proiectului Managementul Conservarii Biodiversitatii se constituie si administratia parcului.

Scopul desemnarii Masivului Piatra Craiului ca si parc national este acela de a asigura conservarea biodiversitatii si a peisajului, a speciilor valoroase, promovarea si incurajarea turismului, constientizarea si educarea publicului in spiritul protejarii naturii si a valorilor sale.

Parcul National Piatra Craiului este situat in Carpatii Meridionali incluzand Creasta Pietrei Craiului in totalitate si spatii din culoarele intramontane limitrofe, Rucar-Bran si Rucar-Zarnesti. Se extinde pe raza judetelor Brasov si Arges, incluzand suprafete apartinand localitatilor Zarnesti, Moeciu (satele Magura si Pestera), Bran, Rucar si Dambovicioara. Suprafata totala a Parcului National Piatra Craiului este de 14773 ha, din care 7806 ha in judetul Brasov si 6967 ha in judetul Arges.

In interiorul parcului este prevazuta o zona de conservare speciala, in suprafata de 4879ha (Brasov 2624ha, Arges 2255ha), din care rezervatie stiintifica 683ha (BV 443ha, AG 240ha). Zona de conservare speciala mai include si alte 4 zone carstice, si anume Cheile Zarnestilor (Prapastiile Zarnestilor) in judetul Brasov si Cheile Dambovicioarei, Cheile Brusturetului si Cheile Dambovitei, situate in judetul Arges, precum si o arie de protectie cu caracter de monument al naturii totalizand 1.5 ha (Pestera Liliecilor). In interiorul zonei de conservare speciala se afla si zona in care pasunatul este interzis, cu o suprafata de 1189 ha. Restul suprafetei de 9894ha (Brasov 5182ha, Arges 4712ha) constituie zona de parc national.

Cheile Dambovicioarei

Dambovicioara, cel mai important afluent al Dambovitei din arealul montan al Muntilor Piatra Craiului, izvoraste de pe versantul sudic al Varfului La Om (2230 m) si strabate aproape transversal culoarul Rucar – Bran pe o directie generala nord-sud, varsandu-se in Dambovita, pe partea dreapta a acesteia, in aval de comuna Dambovicioara.
Cheile Dambovicioarei sunt o componenta insemnata a celui mai mare complex de chei din tara (cel axat pe Dambovita si afluentii sai), care insumeaza peste 20 de chei, cu o lungime totala de peste 30 km. Adancirea paraului Dambovicioara in calcarele jurasice ale Pietrei Craiului a generat un sector de chei lung de peste 8 km, cu aspectul unui veritabil canion, taiat in stiva de roci a podurilor calcaroase din partea terminala a masivului. Cheile sunt de origine epigenetica, intrucat raul s-a adancit initial in formatiuni sedimentare mai putin dure (gresii, conglomerate), iar cand a ajuns la nivelul calcarelor si-a continuat eroziunea, generand respectivele sectoare inguste ale vailor.

Cheile propriu-zise ale Dambovicioarei, sapate pe o lungime de aproximativ 2 km in podul calcaros dintre depresiunile Dambovicioara si Podu Dambovitei, se remarca printr-un aspect monumental, datorita peretilor verticali sau chiar aplecati peste albie, cu inaltimi ce depasesc in unele locuri 200 m. Pe suprafata peretilor se poate observa stratificatia calcarelor jurasice cenusii-alb-lucioase, dispuse in bancuri groase, la partea inferioara, si calcarele albe (cretice inferioare), in placi, de la partea superioara.

Modelarea acestui tip de roci a generat in cadrul cheilor un relief calcaros de suprafata, reprezentat prin turnuri, stanci ascutite, pereti verticali, in multe locuri surplombati, completat de un relief carstic subteran, reprezentat in principal din pesteri. Astfel, in bazinul hidrografic al Dambovicioarei se gasesc circa 50 de pesteri, cele mai importante fiind Dambovicioara, Pestera de la Gura Defileului, Pestera Labirintului, etc.

Aspectele de amanunt ale morfologiei cheilor sunt completate de limbile de grohotis, care coboara din micile culoare nivale situate la partea superioara a versantilor pana in apropierea talvegului, de mici polite structurale si de un bogat microrelief rezidual. Mai in amonte, la confluenta cu Valea Muierii, se taie o cheie ingusta si aproape inaccesibila, in care elementul ce se impune este succesiunea de cascade, dupa care urmeaza un pasaj deosebit, cel numit La Galgoaie, unde apa iese cu mare viteza din munte si se varsa imediat in Dambovicioara.

Cheile Brusturetului

Dincolo de Galgoaie incep Cheile Brusteretului, un complex carstic mai putin spectaculos, alcatuit din Cheile propriu-zise ale Brusturetului, Cheia Lunga si Cheia Stramta.

Pestera Dambovicioara

Pestera Dambovicioara este situata in zona carstica a culoarului Rucar – Bran, una din cele mai dezvoltate din tara. S-a format in calcarele de varsta jurasica ale Masivului Piatra Craiului, datorita actiunii apelor paraului Dambovicioarei, a carui vale se gaseste la cativa metri in aval. Este lesne accesibila turistilor, fiind amplasata chiar in apropierea soselei care strabate aceste chei.

Lunga de peste 250 m, pestera are aspectul unei galerii putin ramificate, cu un traseu usor ascendent si poate fi strabatuta lejer, avand plafonul mai inalt decat statura omului (cca 2 m).

Interiorul ofera conditii optime de vizitare, datorita unui curent de aer care demonstreaza existenta a inca unei comunicari cu exteriorul. Temperatura oscileaza in jurul valorilor de 10 – 12º C, iar umiditatea este potrivita. Fauna caracteristica unor asemenea forme carstice este relativ saraca, dar in pestera au fost gasite resturile fosile ale ursului de pestera (Ursus spelaeus).

Pestera Dambovicioara este cunoscuta inca inainte de anul 1579 si este atestata documentar din timpul voievodului Mihnea Turcitul.
Cercetarile recente au dus la descoperirea unei noi galerii, neintroduse inca in circuitul de vizitare

Cetatea Oratea

Cetatea Oratea, asezata pe dealul cu acelasi nume, a fost construita in anul 1212 de cavalerii teutoni, la indemnul regelui Andrei al II-lea al Ungariei. Acesta a cerut cavalerilor teutoni, care se retrageau spre vestul Europei, dupa luptele purtate in locurile sfinte, sa participe la apararea hotarelor Ţarii Barsei impotriva navalirilor triburilor migratoare ale cumanilor. In acest scop le-a acordat dreptul de a ridica in zona cetati si orase. Teutonii au cautat sa-si extinda stapanirea si peste Carpati, zidind astfel cetatea Oratea, puternic post de paza al trecatorii Branului.

Rezervatia de grupuri statuare de pe Dealul Sasului

In apropierea localitatii Podu Dambovitei, pe Dealul Sasului sau Oratei (dupa denumirea veche), se afla casa dramaturgului Paul Everac, alaturi de care se gaseste un teatru de vara si o rezervatie de busturi din piatra.

Barajul Pecineagu

Barajul Pecineagu este situat pe cursul superior al raului Dambovita, intr-o depresiune dintre muntii Piatra Craiului si muntii Iezer-Papusa. Este un baraj de anrocamente de 107 m inaltime.

Lacul de acumulare Pecineagu, cu o suprafata de 182 ha si un volum de 63,0 mil. mc, este utilizat pentru alimentari cu apa, productie de energie hidroelectrica si irigatii.