Orase fantoma de pe mapamond
Dimensiune font:
Daca toata lumea cunoaste tragedia orasului Pompei, acoperit de lava Vezuviului, mai putini stiu ca exista in lume si alte orase care, fara sa fie acoperite cu lava, au fost parasite si uitate, din diferite motive.
Un oras-fantoma este un spectacol trist, dar fiecare isi are povestea sa unica, ce nu provoaca numai nostalgia, dar si curiozitatea specifica arheologului, dornic de cecertare.
Cateva exemple arata ce poate face timpul din munca omului, daca acesta a hotarat sa abandoneze ce a muncit, noteaza Infoniac.ru.
Bodie, California, Statele Unite ale Americii
Aceste cateva constructii sunt tot ce a mai ramas dintr-un oras altadata infloritor, situat la est de San Francisco. Aici si-au avut resedinta miile de cautatori de aur. Aici se faceau averi, de aici incepea luxul care se raspandea in toata America.
Cand rezervele de aur s-au terminat, imbogatitii s-au imprastiat. Au ramas cei saraci, dar s-au risipit si ei in anul 1932, cand un incendiu urias a distrus totul. N-au mai ramas decat scrumul si amintirea.
San Zhi, Taiwan
San Zhi a fost construit la inceputul anilor '80, in conformitate cu cele mai moderne concepte in ceea ce priveste arhitectura. Trebuia sa fie un colt de rai, intr-o zona ultra-bogata.
Planurile marete ale investitorilor au avut de suferit de pe urma numarului mare de accidente din timpul constructiilor. Investitorii n-au mai primit credite si, in cele din urma, au abandonat lucrarea, in cea mai mare parte executata. Astazi, orasul este pustiu, lasat de izbeliste chiar de catre cei care l-au construit.
Varosha, Cipru
Aici a fost candva o statiune de lux, care atragea mii de turisti bogati, inclusiv vedete. Situatia s-a schimbat brusc in 1974, cand turcii au invadat Ciprul. Ei au transformat acest paradis intr-o cetate si au oprit accesul in zona; locuitorii fugisera in timpul atacului. Varosha este in prezent un oras pustiu.
Gunkandzima, Japonia
Superbul oras Gunkandzima s-a inaltat pe o insula sub care zaceau bogate zacaminte de carbuni. Extractia, care a inceput in secolul XIX, a dat avant constructiilor, utilitatilor, infrastructurii. In 1959 era un oras foarte populat, dar in scurt timp rezervele de carbuni s-au imputinat si nici n-au mai fost asa atractive, concurate de cele de petrol si de gaze naturale.
Astazi, orasul este abandonat de locuitori, dar cautat de turisti, curiosi sa vada cum traiau cei din secolul trecut.
Balestrino, Italia
Nimeni nu stie cand a fost construit Balestrino, dar se pare ca abatia din varful dealului si castelul dateaza din secolul XI. Balestrino a fost abandonat treptat si se banuieste ca plecarea locuitorilor din zona are legatura cu cutremurele care au distrus o parte din oras. Ultimii locuitori l-au parasit acum circa 60 de ani, tot in urma unui cutremur.
Kolmanskop, Namibia
Descoperirea zacamintelor de diamant de la Kolmanskop, Namibia, a facut sa apara aici, in 1908, un oras infloritor, cu o scoala, spital, cladiri rezidentiale si chiar un cazinou.
Totul a cazut insa in derizoriu dupa Primul Razboi Mondial, cand zacamintele s-au epuizat. Oamenii de afaceri au inceput sa paraseasca zona si, odata cu ei, locuitorii de rand. Nu s-a mai pus problema valorificarii locuintelor sau a terenurilor, care au fost pur si simplu abandonate. Ceea ce se vede in imagine este o locuinta, invadata de deseuri.
Oradour-sur-Glane, Franta
Localitatea Oradour-sur-Glane, din Franta, aminteste de evenimentele celui de-Al Doilea Razboi Mondial, cand, in iunie 1944, germanii au decis sa-i pedepseasca pe locuitorii care sustineau rezistenta franceza.
Neputandu-se identifica cei care activau in rezistenta, au fost ucisi toti locuitorii, iar localitatea desfiintata. Ruinile zidurilor au ramas martore ale evenimentelor, rememorate de un monument instalat in zona de autoritatile locale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau