Planul lui Trump de a retrage trupe din Germania, suspendat de Biden
Dimensiune font:
Planurile de a reduce efectivele militare americane din Germania, promovate de administrația Trump, sunt suspendate de președintele Joe Biden, în timp ce echipa sa reevaluează această decizie, a spus miercuri generalul Tod Wolters, şeful Comandamentului SUA pentru Europa şi comandant suprem NATO pentru Europa, relatează Politico.com.
Astfel, Wolters a spus că secretarul Apărării, Lloyd Austin, conduce o reevaluare foarte foarte amănunțită".
”Planificarea precedentă, care era în curs pentru iniţiativa precedentă, a fost suspendată astfel încât secretarul nostru al Apărării și administrația să poată conduce o evaluare minuțioasă asupra a tot ceea ce s-a întâmplat până când secretarul Austin a preluat atribuţiile”, a spus Wolters reporterilor.
Biden, care a criticat modul în care Trump a tratat aliații SUA și a promis să împrospăteze alianțele, era așteptat să inverseze cursul predecesorului său cu privire la Europa. Trump a criticat mult membrii alianței NATO pentru că nu au cheltuit destul în domeniul apărării.
Wolters a adăugat că nu știe ce va decide administrația Biden cu privire la viitorul trupelor în Europa.
”Administrația ne-a spus că trebuie să reevaluăm minuțios” în toate zonele, a mai spus Wolters.
”Apoi, după ce vor face această reevaluare, ne vom întoarce la masa de lucru”.
Planul administrației Trump viza retragerea a 12.000 de militari din Germania, aproximativ o treime din efectivele din țară. În timp ce jumătate s-ar fi întors acasă, cealaltă jumătate ar fi fost detașată în alte state europene.
Oficialii Pentagonului spuneau la vremea respectivă că abordarea va îmbunătăți la intimidarea Rusie
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau