Ringo Dămureanu (AUR): Fondurile de pensii private sunt administrate de băncile străine. Siguranța banilor noștri este o chestiune de siguranță națională
Dimensiune font:
Deputatul AUR Ringo Dămureanu, președinte al Comisiei pentru constituționalitate a Camerei Deputaților, a participat, în calitate de invitat, la Ediția specială a știrilor România TV, unde au fost dezbătute teme importante precum noua lege a pensiilor și dificultățile prin care trec românii care au credite la bănci.
Noua lege a pensiilor ridică multe semne de întrebare – cine va primi pensii mărite din luna februarie, se reduce inechitatea din sistemul public de pensii și care sunt principalele modificări aduse de acest proiect de lege. În context, Ringo Dămureanu a avertizat că, dacă nu vor fi luate măsurile necesare, românii vor avea mari probleme cu siguranța banilor destinate pensiilor publice, dar și private. Fondurile destinate pilonului II de pensii private sunt depozitate la băncile cu capital străin – de exemplu, ING, Raiffeisen, City Bank etc. Deputatul AUR a reamintit că la acest moment multe companii austriece refuză să plătească taxe către statul român, un exemplu fiind chiar OMV. Ori, ținând cont că domeniul bancar este acaparat de societăți bancare străine este foarte posibil ca acest lucru să devină problematic în viitor.
„În contextul discuțiilor despre Schengen, vreau să reamintesc faptul că multe companiile austrice sunt datoare statului român, și atunci avem o problemă cu siguranța banilor noștri pentru că întotdeauna atunci când vorba de pensie trebuie să o asociezi cu siguranța – în ce măsură suntem noi siguri pe aceste societăți bancare, care nu plătesc contribuții statului și ele sunt depozitarele banilor noștri? Este o chestiune de siguranță națională aceea de a discuta despre siguranța banilor noștri”, a declarat deputatul AUR.
De asemenea, Ringo Dămureanu a comentat pe marginea declarației făcute de expertul BNR, Eugen Rădulescu, potrivit căreia, românii care au rate din ce în ce mai mari la creditele în lei ar trebui „să se descurce singuri dacă tot s-au împrumutat”. Deputatul a subliniat că, dacă analizăm situația din alte state, constatăm că și în acest domeniu este vorba de o politică antinațională.
„Referitor la creditele imobiliare, este vorba despre dreptul omului de a sta într-o casă. În Spania, am fost anul trecut la un român care și-a deschis un mare depozit și am zis, cu siguranță ați luat fonduri europene și a zis că nu, a luat 100.000 de euro de la bancă și într-un an plătesc mai puțin de 2.000 de euro. Iată diferența de politică antinațională. De ce noi, românii, niciodată nu am putut să luăm un credit ieftin pentru o casă sau pentru o afacere?”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau