Scoția nu mai vrea în Marea Britanie. Plan pentru un referendum privind independența
Dimensiune font:
Partidul naţionalist scoţian (SNP) a întocmit un plan în 11 puncte privind organizarea unui al doilea referendum asupra independenţei, din care sâmbătă au fost publicate mai multe puncte, relatează dpa.
Liderul SNP Nicola Sturgeon a dezvăluit planuri de a organiza "un referendum legal" privind locul naţiunii în Regatul Unit după ce pandemia va înceta.
Acest lucru va depinde totuşi de câştigarea majorităţii de către partidul său pro-independenţă în alegerile parlamentare scoţiene de la 6 mai.
Premierul britanic Boris Johnson se opune cu vehemenţă organizării unui alt referendum, după ce scoţienii au votat cu o majoritate redusă împotriva ieşirii din Regatul Unit în septembrie 2014.
În "foaia sa de parcurs" pentru un nou referendum, SNP susţine că guvernul de la Londra are trei opţiuni: să accepte că parlamentul scoţian are puterea de a-l convoca, să acorde el însuşi autorizaţia pentru consultare sau să conteste demersul în instanţă.
Orice astfel de contestare legală ar fi întâmpinată cu "opoziţie viguroasă", a declarat Mike Russell, ministru în cadrul guvernului SNP din Edinburgh pentru ziarul pro-independenţă The National.
Sturgeon a argumentat că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, căreia majoritatea scoţienilor i s-au opus în 2016 în cadrul referendumului pentru Brexit, furnizează noi motive pentru a relua discuţia despre independenţă.
Partidele din opoziţie resping cu fermitate planurile SNP.
"Când 100% din concentrarea noastră ar trebui să se îndrepte spre refacerea după pandemie, SNP şarjează înainte cu planurile pentru un alt referendum. Nu-i vom lăsa să-şi facă voia", a postat pe Twitter Douglas Ross, un membru conservator al parlamentului scoţian.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau