Şedinţă cu excluderi şi numiri de secretari de stat la PNL
Dimensiune font:
Prima şedinţă a conducerii PNL din acest an, dar şi prima după învestirea Guvernului USL are pe ordinea de zi validarea secretarilor de stat ce revin liberalilor, precum şi o discuţie în ceea ce priveşte posibilele excluderi din partid. Astfel, conducerea PNL urmează să analizeze propunerile făcute de către fiecare ministru liberal. Conform negocierilor de la nivelul USL, principiul convenit este acela ca în cazul ministerelor cu doi secretari de stat aceştia să provină din aceeaşi formaţiune cu ministrul titular, în timp ce în cazul ministerelor cu trei secretari de stat, unul dintre aceştia să fie desemnat de cealaltă formaţiune politică. Astfel, conducerea PNL ar urma să valideze circa 25 de persoane pentru a ocupa astfel de poziţii în actualul Guvern.
Un alt subiect al reuniunii vizează eventualele propuneri de excludere din partid a unor primari care nu au susţinut partidul în alegeri. (B. Talancă)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau