Un oraș din Cehia își lansează propria monedă pentru relansarea economiei locale
Dimensiune font:
Un oraș din Cehia a lansat o schemă prin care rezidenții primesc bani sub forma unor vouchere digitale prezentate ca o monedă locală specială, aceștia putând fi cheltuiți în magazine și cafenele, relatează Reuters.
Până la 2.000 de rezidenți ai orașului Kyjov vor primi 400 de coroane (aproximativ 10 euro) sub forma unor „coronede” care pot fi cheltuite la 40 de afaceri locale care includ magazine de pantofi, o farmacie și un fast-food ce vinde hamburgeri.
Când vor dori să cumpere ceva cu ajutorul coronedelor participanții vor fi nevoiți să plătească jumătate din preț cu acestea și cealaltă jumătate cu proprii bani.
„Este un bun prilej pentru a sprijini oamenii să vină și să cumpere un hamburger bun și să ne susțină și pe noi”, afirmă Verka Vaskova care lucrează la un fast-food din apropierea pieței centrale din Kyjov. „Oamenii sunt interesați”, susține aceasta.
Cehia, o țară cu o populație de aproximativ 10,7 milioane de locuitori, a fost puternic afectată de pandemia de COVID-19, toate magazinele neesențiale fiind închise din luna decembrie a anului trecut până săptămâna aceasta.
Schema din Kyjov, în valoare totală de 800.000 de coroane, este finanțată integral de o persoană privată care a dorit să rămână anonimă și va fi administrată de Pepe Rafaj, rezidentul care a venit cu ideea.
Rafaj se referă la coronede ca fiind „bani din dronă”, o modalitate de a compara voucherele digitale cu mult discutatul concept de „bani din elicopter” potrivit căruia băncile centrale ar putea transfera bani direct către cetățeni ca o formă de ameliorare monetară.
„Am vrut să îmi dau seama cum să iau banii din elicopter și să îi schimb în bani din dronă care să fie direcționați și cheltuiți eficient pe susținerea cererii și a ofertei”, afirmă acesta.
Schema este destul de simplă pentru consumatori.
Aceștia se înregistrează online pentru un cont de coronede iar când cumpără ceva vor trebui doar să își dea seria de pe buletin afacerii sau să folosească un cod primit prin mesaj text.
Afacerea trimite apoi un mesaj sistemului care transferă automat cantitatea necesară de coronede din contul clientului în cel al comerciantului.
Coronedele sunt apoi convertite în coroane, de obicei până a doua zi.
Banca Centrală a Cehiei cataloghează schema din Kyjov drept un sistem local de discounturi prin vouchere electronice și, prin urmare, nu o privește ca un motiv de îngrijorare sau interes.
„În acest moment poate fi un instrument adecvat”, a declarat guvernatorul Jiri Rusnok pentru Reuters.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau