Administratorul judiciar consideră că Ioan PÂRĂU este vinovat de insolvenţa TOTALGAZ INDUSTRIE… şi a formulat cerere de atragere a răspunderii; mai mulţi creditori au demarat acţiuni de executare silită a părţilor sociale deţinute de soţii PÂRĂU
Dimensiune font:
Societatea TOTALGAZ INDUSTRIE SRL Iaşi (CUI/CIF: 6658553) a intrat în insolvenţă pe 12 august 2020, după ce a încercat (fără succes) varianta concordatului preventiv, iar în octombrie 2021 a fost aprobat planul de reorganizare judiciară (pe 3 ani, dar poate fi prelungit cu încă un an).
Tabelul definitiv al creanţelor arată că 144 de creditori au invocat creanţe de 443.950.697,32 lei, teoretic au fost admise creanţe de 391.315.088,62 lei, dar creanţele scadente erau de „numai” 138.489,154,94 lei, diferenţa provenind de la cele nescadente, sub condiţie rezolutorie sau sub condiţie suspensivă.
Demn de menţionat este şi faptul că în tabel există două creanţe subordonate (şi aproape integral sub condiţie suspensivă) în valoare totală de 231.334.650,37 lei, aparţinând asociaţilor Ioan PÂRĂU – 126.516.726,81 lei şi Jenica PÂRĂU – 104.817.923,56 lei.
Din păcate, administratorului judiciar (consorţiul format din KPMG RESTRUCTURING SPRL şi EUROBUSINESS LRJ SPRL) nu a binevoit să publice „Raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă”, dar este clar că a ajuns la concluzia că vinovat de intrarea în incapacitate de plată este fostul administrator (şi asociat majoritar – 70%) Ioan PÂRĂU… din moment ce – pe 12 august 2022, în plină perioadă de vacanţe – a depus cerere de atragere a răspunderii personale/patrimoniale împotriva acestuia – Dosarul asociat nr.3516/99/2020/a13, cu termen de judecată pe 16 noiembrie 2022.
Din păcate pentru „cel mai modest mare afacerist al Iaşului”, nu e sigura mare problemă pe care o are ca urmare a insolvenţei TOTALGAZ INDUSTRIE SRL: conform celui mai recent raport de activitate al administratorului judiciar (de la finalul lunii iunie 2022), există mai multe procese în instanţă de executare silită «asupra părţilor sociale deţinute de PÂRĂU Ioan şi PÂRĂU Jenica la capitalul social al societăţii TOTALGAZ INDUSTRIE SRL».
Ţinând cont de faptul că acţiunile de executare silită sunt „manageriate” de executori judecătoreşti, nu ar fi chiar o surpriză să aflăm că părţile sociale au fost vândute… deşi există tot felul de procese/contestaţii pe rolul instanţelor!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau