Ziua Unirii@Iaşi. Like

 Cum ţi-ai petrecut Ziua Unirii? Pe Facebook, nu-i aşa? Ai dat like pozelor cu Cuza, share bancurilor cu Alecsandri, toate astea în timp ce te delectai cu poze cu pisici şi cafele aburinde. Poate ai zappat puţin programele de la televizor în căutarea huiduielilor tradiţionale şi poate ţi-a părut rău că n-ai ajuns la rând la fasole şi cârnaţi. Sau poate ai fost doar indiferent. Şi anul acesta, ca şi-n toţi ceilalţi care-au trecut ai afişat acea superioară şi călduţă indiferenţă, acea detaşare de tot ce-i aparţine plebei, în speranţa că astfel vei fi altfel. Ei bine, nu eşti. Nu eşti altfel, eşti doar în trend.
E trendy să priveşti de sus, din confortul biroului sau al patului din care încă n-ai catadicsit să ieşi la bătrânii cu tricolor în piept care aşteaptă hămesiţi să-i bage cineva în seamă măcar o zi – două pe an, care aşteaptă să îi întrebe cineva cum văd ei viitorul, care aşteaptă, din cauza pensiilor infime, pomana cu fasole pe care-o duc grijulii acasă. Bătrânii, în general, aşteaptă. Cu toate că nu-i rolul, nu-i locul lor să aştepte, să spere, să analizeze ziua de azi şi mai ales pe cea de mâine, o fac cu aceeaşi sfinţenie cu care-şi dau jos căciula când intră-ntr-o biserică şi cu aceeaşi regularitate şi coordonare cu care-şi plătesc din mărunţişul pe care li-l dă statul dările la întreţinere. Bătrânii noştri aşteaptă în continuare, pentru că aşa au fost învăţaţi. Pe bătrânii mei îi iubesc ca pe ochii din cap. Îi iubesc pentru că ştiu să sfinţească locul, pentru că ştiu să respecte, pentru că ştiu să facă, nu să ceară. Dar problema noastră, ca naţie, nu e că bătrânii aşteaptă şi speră. Problema „pe bune” e că tinerii au renunţat să facă acelaşi lucru. Just, e mult mai comod să comentezi din faţa televizorului sau a calculatorului. E infinit mai simplu să postezi o imagine şi să fii automat caracterizat drept gânditor sau analitic. E mult mai greu, însă, să faci oamenii, pe cei reali, nu pe cei peste 1.000 pe care-i ai prieteni apropiaţi pe diverse reţele de socializare, să te placă. Un like nu este echivalent cu nimic în viaţa reală, în viaţa în care bătrânii îngheaţă la cozi şi tinerii îşi trimit părinţii la cumpărături. Un like nu înseamnă că eşti plăcut, nu înseamnă că eşti nici măcar tolerat. Un like e-un semn de lene din partea altora ca tine, care-şi trăiesc viaţa dormind-o sau analizându-i superior pe cei care au curajul şi chemarea să mai mişte ceva. Orice.
Aşadar, ai curaj să răspunzi întrebării de la începutul textului? Sau dai doar like?