VIDEO - MIHAI CHIRICA: „În competiția pentru ridicarea Spitalului Regional de Urgență vor veni 19 mari companii”

Dimensiune font:

| 11-05-2020 14:32

Dialog cu primarul municipiului Iași, Mihai Chirica

 
- Domnule primar, numărul persoanelor infectate este într-o ușoară creștere în regiunea Moldovei... Ce ne poate aduce această perspectivă deloc îmbucurătoare, mă refer la anunțatele măsuri de relaxare?

- Chiar dacă nu s-ar ridica măsurile sau se vor menține, numărul de cazuri va fi în creștere, iar asta deoarece se exprimă procentual la numărul de teste făcute. Dacă populația este infectată în același procent, la 1.000 de teste vom avea un număr de cazuri, la 10.000 de teste vom avea un alt număr, mai mare. Cred că, până la urmă, trebuie să învățăm să conviețuim și cu virusul și să ne ducem viața mai departe, deoarece nu vom putea trăi la nesfârșit în izolare.

- Spitalele ieșene par a intra într-o spirală a infectărilor. Pe de altă parte, există încă spitale goale, spitale închise (cazul celui de Recuperare), iar Ministerul Sănătății dorește să păstreze administrarea unităților sanitare și după pandemie. Există vreun plan comun sau doar unul municipal privind eventualele lucrări necesare în spitalele ieșene după acest episod COVID?

- Există intenția Guvernului de a păstra partea de administrare a actului medical, urmând ca administrarea efectivă a clădirilor să rămână în grija autorităților locale. Este cam ceea ce se întâmplă în sectorul învățământ, unde, din punct de vedere al actului educațional, administrarea o fac doar școlile, prin deciziile inspectoratelor școlare județene și al consiliilor de administrație, iar din punct de vedere imobiliar administrarea o fac primăriile. Probabil că se urmărește o rețetă similară, dar ea nu va încurca cu nimic lucrurile. Trebuie să înțelegem faptul că finanțarea sănătății se face prin Casa națională a Asigurărilor de Sănătate, prin contribuția fiecărui român angajat și este nevoie să implicăm specialiștii în administrarea spitalelor.

Nu credcă vom ajunge într-o situație în care spitalele să devină neîncăpătoare din cauza pandemiei”

- Există, totuși, un plan B privind o escaladare a numărului de cazuri, pentru un nou val al pandemiei, fie el în toamnă, fie la începutul anului viitor?

- Da, există în primul rând experiența a ceea ce se întâmplă acum! În cea mai mare parte, spitalele sunt funcționale, între timp am pornit și Spitalul de Recuperare, cu un număr redus de paturi, și am și pregătit o secție a acestei unități, cu 90 de paturi, care să preia pacienții transferați de la Spitalul „Sf.Spiridon”. Personalul medical a fost readus pe poziții, s-au cumpărat materiale de protecție și s-au activat toate elementele funcționale în spital. Nu cred că vom ajunge într-o situație în care spitalele să devină neîncăpătoare din cauza pandemiei. Spun asta cu responsabilitate pentru că nici boala nu se tratează în mod similar. Mare parte a celor care sunt purtători de virus și care apar ca persoane pozitive în statisticile zilnice sunt persoane care nu au în momentul de față simptome. Sunt persoane asimptomatice care stau în spitale fără ca virusul să se manifeste în vreun fel asupra lor. Prin urmare, aceste persoane își pot face tratament fie acasă, izolați împreună cu familia, în cazul în care sunt cu toții infectați, fie într-un alt spațiu care nu trebuie să fie neapărat spitalicesc. Se pot izola în carantină, unde un medic, la o perioadă de timp sau la distanță, poate verifica starea de sănătate a pacientului. Deci, nu cred că vom ajunge în situația în care spitalele din Iași să fie depășite de situație pe această temă.

- Ați avut discuții cu administrația județeană legate de viitorul spital regional mobil? Știu că ați exprimat un punct de vedere mai curând pesimist legat de utilitatea acestei inițiative...

- N-am pus la îndoială utilitatea, ci oportunitatea... Din punctul meu de vedere, punerea în funcțiune va fi foarte greoaie pentru că a existat o zonă pregătită în prealabil, unde spitalul să fie adus imediat, punerea în funcțiune se va face spre sfârșitul pandemiei, dar utilitatea sa va fi evidentă. Lumea nu a început și nu se termină cu COVID-19! Vor mai fi momente în care se va ajunge la situiația de a-l folosi, probabil în alte etape ale unor pandemii.

Reducerea numărului de elevi în clase este posibilă doar dacă se modifică Legea educației”

- Cum vor funcționa școlile din toamnă? Există, totuși, un risc sporit și, în multe cazuri, unitățile de învățământ din țară au anunțat că vor reduce numărul de elevi în clase. Este posibil acest lucru la Iași?

- Doar dacă se modifică Legea educației, pentru că în forma sa actuală legea obligă utilizarea primei părți a zilei, adică dimineața, pentru învățământul primar și doar în cazuri excepționale, la gimnaziu, se poate folosi și învățatul în schimburi. Dar învățatul în schimburi nu cred că este cel mai mare deficit al educației. Se poate învăța în mai multe schimburi pe perioada zilei, astfel încât clasele să fie mai puțin aglomerate și cred că este o măsură bună. Cred că se va reuși în acest mod, printr-o normă didactică sporită, la niște salarii mai bune pentru profesori, deci nici aici nu văd un inconvenient. De regulă, unitățile noastre de învățământ sunt pregătite pentru a putea prelua lucrul în schimburi, având asigurate toate utilitățile necesare și pentru învățatul pe timpul serii. Dar cred că în cea mai mare parte unele dintre deficiențele aglomerației vor fi suplinite prin învățământul de la distanță. Probabil că unele materii care vor fi concentrate într-o anumită zi din săptămână și care permit învățarea de la distanță se vor petrece în această modalitate, urmând ca restul de materii să fie disipate pe parcursul celorlalte zile din cursul săptămânii, cu un număr mai mic de elevi.

Nu cred în învățământul online. Se știe foarte bine că elevii au devenit performanți prin dragostea față de profesor, de cele mai multe ori, decât pentru materia pe care acesta o predă”

- Varianta școlii online este una de viitor?

- Este o posibilitate complementară... Eu nu cred în învățământul online. E părerea mea... Nu cred că afectivitatea pe care o poate transmite un profesor în legătură directă cu elevul său este aceeași cu motivarea pe care o aduce în contactul online. Se știe foarte bine că elevii au devenit performanți prin dragostea față de profesor, de cele mai multe ori, decât pentru materia pe care acesta o predă. Astfel încât, dacă dispare din educație acest element emoțional vom înregistra o gravă pierdere în evoluția sistemului educațional românesc.

- Unele școli din țară montează tuneluri, achiziționate de primării, pentru dezinfecție. Ați luat în calcul o asemenea variantă?

- Am luat în calcul mai multe variante în ceea ce privește controlul copiilor. Aceasta nu cred că este oportună. Din punctul meu de vedere, igiena și protecția sunt mai importante decât dezinfecția. Copiii nu vin infectați și infecția nu se transmite într-o modalitate atât de rapidă doar datorită hainelor. Problema cea mai importantă este contactul și igiena personală. Dacă aceste două lucruri sunt ținute într-o manieră rezonabilă, este mult mai eficient decât introducerea de tuneluri. Sigur, nu exclud nicio soluție care este pozitivă, dar nu cred că trebuie să exagerăm.

Au trimis scrisori de intenție, pentru a participa la procedură, 19 mari companii, care s-au asociat și care vor să vină în competiția pentru Spitalul Regional de Urgență”

- Despre Spitalul Regional de Urgență nu se mai aude nimic... Când credeți că veți putea pune acolo prima cărămidă?

- Întâmplarea face că am avut, zilele trecute, o discuție la Ministerul Sănătății. Iașul, Craiova și Clujul au trecut prin etapele de evaluare și asta poate aduce pe tapet posibilitatea declanșării procedurilor de achiziție. Documentația tehnică pentru începerea lucrărilor este finalizată la minister, de aproximativ două săptămâni, consultantul lor - care este o firmă de mare prestigiu în domeniu - a terminat evaluarea tehnică a acestei documentații și în perioada următoare va fi declanșată procedura publică. Au trimis scrisori de intenție, pentru a participa la procedură, 19 mari companii, care s-au asociat și care vor să vină în competiția pentru Spitalul Regional de Urgență.

- Când apreciați că se va porni efectiv construcția?

- Cred că spre sfârșitul anului vom asista la posibilitatea semnării contractului de lucrări.

- Planul zonei Moara de Vânt cuprinde, pe lângă SRU, un stadion ultramodern, alte multe investiții private... Cât va trebui să investească municipalitatea acolo, în infrastructură, când și de unde?

- Infrastructura va reprezenta un cost destul de mare acolo. Noi am lăsat posibilitatea ca pentru toate obiectivele de importanță strategică națională partea de infrastructură să fie finanțată prin fonduri europene. Evaluările noastre pentru legătura dintre drumul european și aeroport sunt de 34 milioane de euro - numai pentru acest obiectiv. Utilitățile vor fi asigurate din două rezerve - o rezervă financiară va fi făcută prin asocierea cu furnizorul de energie electrică, care deja ne-a solicitat punerea la dispoziție a unei suprafețe între 3.000 și 5.000 metri pătrați pentru construirea unei stații de transformare electrică și se ia în vedere și posibilitatea de a aduce gazele naturale din rețele majore. Discuțiile au fost finalizate cu cei de la Distrigaz, iar celelalte utilități vor fi asigurate, din fonduri europene, de ApaVital, care are în programul de dezvolatre pe POIM rețeaua de canalizare pentru toată zona Moara de vânt – Spitalul Regional de Urgență. Deci, luate așa, pe bucăți, ele se pot ansambla fără un efort financiar major din partea Primăriei și se vor disipa între mai multe autorități.

- Pasarele suspendate în Podu Roș, stadion, sală polivalentă... pentru ce mare proiect se va împrumuta municipalitatea și când?

- Următorul care intră în listă este cel referitor la pasajele supraterane din Podu Roș. Discuția asupra finanțării acestui obiectiv a fost începută cu Banca Comisiei Europene, sperăm s-o ducem cât mai repede la îndeplinire. Pentru stadion și sală polivalentă încercăm să facem un mix între noi, Guvernul României și fonduri europene sau provenite din împrumut.

Oportunitatea pentru utilizarea platformei Fortus vine din perspectiva post-COVID. Există intenția de relocare a unor industrii care până în momentul de față au activat pe platforme industriale din Orient sau Asia și cred că putem intra și noi în competiție”

- Oferiți facilități pentru repopularea platformei Fortus, va fi mutat acolo depoul de autobuze, prin zonă va trece chiar Șoseaua de Centură a Iașului, varianta Sud, blocurile noi se ridică pe fiecare palmă verde de pământ, aglomerând și mai mult totul... Nu e prea multă poluare pentru un cartier relativ nou al Iașului?

- Depinde foarte mult de tipul de activități. Zona în sine este una predestinată pentru activități industriale. Este adevărat că în proximitatea lor s-au făcut și alte proiecte de dezvoltare - chiar și un al doilea spital este în curs de finalizare acolo, dar în momentul de față tehnologiile s-au schimbat radical, astfel încât problemele de poluare pot fi ținute mult mai bine sub control. Oportunitatea pentru utilizarea acestei platforme industriale cred că vine din perspectiva post-COVID pentru că, așa cum se vede, există intenția de relocare a unor industrii care până în momentul de față au activat pe platforme industriale din Orient sau Asia și cred că putem intra și noi în competiție, pentru a asigura facilități. Zece ani fără taxe și impozite la autoritatea locală este totuși o facilitate! Dacă socotim un impozit de circa 1 la sută pe an înseamnă că în 10 ani ai fi plătit 10 la sută din investiția în aceste construcții. Așa, cei 10 la sută îți pot rămâne, să retehnologizezi, să-ți faci toate elementele de dezvoltare și să ajungi la un cost mai mic. Cred că este o propunere corectă față de viitorii noștri parteneri.

- Dacă tot veni vorba de poluare, ce posibilități există ca după măsurile de relaxare, după 15 mai, să reînnodăm vechile probleme generate de trafic?

- Sunt foarte posibile, pentru că s-a schimbat foarte mult paradigma în ceea ce privește utilizarea transportului public. Dacă până la COVID toți am marșat pe ideea că transportul public este calea unică de soluționat mobilitatea, se vede că nu este chiar așa. Transportul public va continua să persiste, la niște costuri mai mari, pentru că randamentul acestuia va scădea foarte mult prin neaglomerarea mijlocului de transport, dar va trebui să ne gândim ce oferim în schimbul diferenței de pasageri, pe care nu-i mai poți lua în autobuze sau tramvaie. Deci, va trebui să încurajăm transportul pe bicicletă, cu mopede, transportul cu alte mijloace nepoluante, vehicule electrice sau chiar mersul pe jos. Nu renunțăm la programul de instalare a celor 28 stații de încărcare pe raza municipiului Iași. Văd tot mai multe proiecte europene de finanțare a stațiilor de încărcare alimentate cu panouri solare, ceea ce înseamnă că perspectiva în domeniu se va duce tot mai mult spre vehiculul electric.

Până nu vom reuși să punem o alternativă solidă pentru mobilitate nu vom mai putea să restricționăm nimic în privința vehiculelor poluante”

- Interzicerea vehiculelor poluante sub norma Euro4 mai este de actualitate?

- Nu s-a mai luat nicio decizie și cred că până nu vom reuși să punem o alternativă solidă pentru mobilitate nu vom mai putea să restricționăm nimic în privința vehiculelor poluante. Va trebui doar să găsim căile necesare prin care să putem încuraja mersul pe jos și deplasarea cu alt mijloc de transport nepoluant. Avem un plan pentru zona Canta – Păcurari prin care intenția noastră este de a destina părți din carosabil pentru biciclete și mopede, în sensul ca o bandă să rămână destinată acestui mijloc de transport, fără să mai subțiem din benzile laterale. Vor circula pe un culoar unic, pe care noi voiam să introducem transportul public, dar încercăm să introducem acum altă formă de transport. Având în vedere situarea geografică, nici acest lucru nu ne încurajează foarte mult, deoarece zona noastră, temperat-continentală, are o perioadă de iarnă de aproximativ trei luni iarnă intensă, care nu este favorabilă mersului pe bicicletă, deci lucrurile sunt destul de complicate și aici.

- Proiectul va fi extins, în cazul în care își va dovedi utilitatea?

- Este un proiect experimental gândit pentru că studiile pe care le-am preluat și noi, făcute de alții, din afara țării, scot în evidență foarte clar faptul că mersul pe jos este atractiv doar dacă obiectivul pe care ți l-ai propus îl atingi în primele 15 minute. Dacă n-ai reușit să-ți rezolvi problema în sfertul acela de oră, atunci vei apela la un mijloc de transport mecanic.

A consemnat Dan M.BREZULEANU

 

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:12

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str.Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
  „Medicina în dar și credința în vindecare”
06/04/2025 20:05

* dialog cu prof. univ. dr. Daciana Elena Brănisteanu, fondatorul Primăverii  Dermatologice Iesene, care incepe astăzi in Capitala Moldovei. Un interviu despre puterea discretă a credintei si despre tr ...

„Fiecare dintre noi are un dar special, o chemare unică, iar lumea devine mai frumoasă atunci când fiecare își urmează drumul cu sufletul deschis”
26/03/2025 08:39

- Cum v-a influentat propriul parcurs profesional modul in care ii inspirati pe copii să-si descopere potentialul si să-si urmeze pasiunile? - Pentru mine, a fi invătătoare este un mod de viată, o menire ...

„Ne-am dorit atât de mult să devenim egale cu bărbații, încât, undeva pe traseu, ne-am pierdut”
23/03/2025 20:50

 - Ce v-a purtat pasii spre această meserie dură? A fost o chemare limpede sau o poveste care s-a tesut in timp? - A fost, oricat de cliseistic ar suna, chemarea destinului. Toată copilăria mi-am dori ...

„Femeile pot face orice, dar nu oricum. Grația și sensibilitatea ne permit să vedem dincolo de geometria rigidă”
23/03/2025 12:43

- Cum v-ati impletit pasii printre structuri de beton si geometrii riguroase, păstrand in suflet gratia si frumusetea de a fi femeie? – Pentru mine, ingineria constructiilor nu a fost niciodată doar de ...

„Principala cauză a alienării sociale din prezent este fluxul continuu de informații și experiențe digitale”
22/03/2025 11:30

- Oamenii au fost dintotdeauna alienati sau ceva s-a schimbat fundamental in ultimul secol? - Alienarea a fost legată in trecut de conditiile socio-economice, fiind inteleasă ca lipsa sau indepărtarea de r ...

„Arta poate fi o armă pentru evoluţie, frumuseţe, pentru OM”
21/03/2025 08:49

Muzica nu este doar o artă, ci o fortă care modelează suflete, dăramă ziduri si construieste punti intre oameni. Muzica nu este doar sunet. Este vibratie, ecou al sufletului, formă de cunoastere si dialog ...

„Un proiect de suflet e cel al cărui spațiu sau siluetă îți declanșează emoția încă de la prima schiță”
20/03/2025 20:29

- Ce v-a inspirat să deveniti arhitect si cum a influentat acest lucru stilul dvs. arhitectural? - De-a lungul anilor si in special in copilărie, am avut parte de experiente senzoriale si interactiuni umane ...

„Paradoxul neurologiei este că, deși se știu atât de multe și se investește enorm în cercetare, rămâne un mister de multe ori. Aidoma unei femei”
20/03/2025 18:10

-  Ce v-a atras spre neurologie si in ce fel v-a transformat această profesie, ca om? - Neurologia a fost motivul pentru care am dat admitere la Medicină. M-am indrăgostit pe loc de ea in clasa a VII-a ...

„Eu urmăresc viața liniștită, armonia și iubirea. Firescul. Bucuria de a fi ÎNTREG. Din acest spațiu, viața însăși este un vis împlinit”
20/03/2025 17:51

  * dialog cu terapeutul Cristina Mircea - Ce inseamnă pentru dumneavoastră „arta de a fi femeie” si cum s-a conturat această intelegere de-a lungul vietii? A fi femeie este naturalul. C� ...

„Există locuri pe pământ în care soarta femeilor mă înfioară și revoltă”
18/03/2025 21:55

- Care este pentru dumneavoastră cea mai profundă definitie a artei de a fi femeie? - Cea mai profundă artă de a fi femeie? Ca pentru orice om, dincolo de gen, arta de a fi tu insăti, dincolo de poncife, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei