De ce nu e bine să-ţi laşi copilul în faţa ecranelor până la 2 ani
Dimensiune font:
Majoritatea părinţilor îşi lasă copiii în faţa dispozitivelor pentru a câştiga timp. Timp de care au nevoie pentru că lucrează de acasă sau pentru a face ceva prin casă.
Din păcate, copiii nu au capacitatea de a regla acest lucru. Aşa că timpul petrecut în faţa ecranelor poate varia atât cât părintele decide. Această linişte după care părintele tânjeşte are un preţ foarte mare, după cum spun specialiştii din domeniu.
La naştere, creierul uman are 333 de grame, iar până la vârsta de 2 ani, acesta de triplează în volum, cantitate şi legături neuronale. Aşadar, cea mai mare a dezvoltare a creierului are loc în perioada 0 - 2 ani. În această perioadă avem parte de cele mai multe achiziţii. În această perioadă, creierul copiilor este ca un burete care absoarbe toate informaţiile.
În primii ani de viaţă, copilul are nevoie de conexiune, are nevoie de experienţă directă pentru a învăţa cum se mănâncă, cum să se îmbrace şi cum să folosească diferite obiecte.
Riscuri la care sunt expuşi copiii
Cu cât sunt mai expuşi la ecrane, cu atât mai repede vom observa că aceştia vor avea probleme legate de atenţie, lipsa puterii de concentrare şi chiar lipsa răbdării. De asemenea, pot prezenta un risc crescut de obezitate din cauza lipsei de activitate.
Alte probleme cu care se pot confrunta cei mici dacă petrec timp îndelungat în fata ecranelor: ochi umflaţi, dureri de cap, dezvoltarea şi coordonarea slabă a musculaturii şi dezvoltarea precară a limbajului
Specialiştii recomandă ca cei mici să petreacă cât mai mult timp cu părinţii şi cu membrii din familia extinsă.
Iată şi câteva metode excelente pentru a-i distra pe cei mici: lasă-l să se joace pe covor, vorbeşte cât mai mult cu el despre ceea ce urmează să faci, citeşte-i, cântaţi, dansaţi, rezolvați puzzle-uri sau ieşiţi în parc
Niciun ecran nu poate înlocui dragostea părinţilor şi timpul de calitate petrecut împreună cu cei mici.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau