COVID într-un azil privat din Botoșani. Şapte bătrâni sunt bolnavi
Dimensiune font:
Şapte persoane internate într-un cămin privat de bătrâni din municipiul Botoşani au fost diagnosticate cu virusul COVID-19, a declarat, joi, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Monica Adăscăliţei.
Potrivit acesteia, focarul de la Căminul „Sfântul Petru” a apărut marţi, când un bătrân de 92 de ani a fost depistat pozitiv. Ulterior, autorităţile sanitare au dispus testarea tuturor persoanelor vârstnice şi a personalului medical şi de îngrijire. Testele au arătat că alţi şase bătrâni erau infectaţi cu SARS-CoV-2. „Primul caz a apărut la unul dintre bătrâni care s-a prezentat la spital cu altă simptomatologie. A fost testat şi s-a confirmat că este pozitiv. S-a extins testarea şi avem acum şapte persoane bolnave”, a afirmat Adăscăliţei.
Toate persoanele cu COVID-19 vor fi internate, iar căminul va intra în carantină.
Autorităţile sanitare din Botoşani au anunţat, joi, 38 de cazuri noi de coronavirus, cel mai mare număr de îmbolnăviri pentru 24 de ore de la începutul epidemiei. Numărul total al persoanelor depistate cu COVID-19 a ajuns, în Botoşani, la 1.818.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau