Cehul Zdenek Kolar a câștigat „Concord Iași Open” 2021, cel mai important turneu ATP din România!
Dimensiune font:
Zdenek Kolar a câștigat ediția a II-a a „Concord Iași Open” 2021, turneu cu statut ATP Challenger 100 și dotat cu premii în valoare de 88.520 de euro, cel mai important turneu ATP din România. El a dispus cu 7-5, 4-6, 6-4 de francezul Hugo Gaston la capătul a două ore și jumătate de joc în finala susținută duminică la Baza sportivă Ciric, în fața unei numeroase asistențe.
Gaston (20 de ani, locul 165 în clasamentul ATP înaintea turneului al cărui favorit nr. 1 a fost) a început meciul cu break, a servit pentru 2-0, și-a dublat avantajul și a avut minge de break pentru a urca scorul la 5-0 în urma unui joc îngrijit, calculat, pigmentat în permanență cu scurte, cu câțiva ași și destule veniri cu succes la fileu în ciuda înălțimii sale de doar 1,73 metri.
Kolar (24 de ani, 222 ATP, favorit nr. 5 la Iași) a redus din diferență, Gaston a făcut 5-1, cehul a mai făcut un pas (5-2), a câștigat un break (5-3), și-a valorificat serviciul (5-4), dar francezul mai servea o dată pentru a închide primul set. A uitat însă de veleitățile sale de metronom, a fost egalat la 5 și nu l-a mai putut împiedica pe Kolar să câștige și al șaselea ghem consecutiv prin care să-și adjudece setul cu 7-5!
Actul secund a debutat cu un nou break în contul lui Gaston, urmat de valorificarea serviciului, iar din acel moment fiecare finalist și-a câștigat serviciul, iar francezul a pus capăt setului la 6-4.
Set decisiv așadar la Baza sportivă Ciric în finala „Concord Iași Open” 2021... Click AICI pentru continuarea materialului! Dragoș GAȘPAR
Sursa foto: „Concord Iași Open” 2021
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau