Nume uriaș pe lista de înscrieri! O lună până la „Concord Iași Open”, cel mai important turneu ATP din România!
Dimensiune font:
Doar o lună a mai rămas până la primele schimburi de mingi de pe tabloul principal al „Concord Iași Open” 2021, cel mai important turneu ATP din România și în acest an! Ediția a II-a a competiției din cadrul ATP Challenger Tour se va desfășura între 12 și 18 iulie tot la Baza Ciric a Primăriei Iași, va beneficia de premii tot de 88.520 de euro și va căuta să sprijine cei mai promițători jucători ai României!
Lucrările la Baza Ciric par a fi în linie dreaptă. A fost realizată calea de acces separată pentru terenul 6 (de antrenament, ca și 3 și 4) pentru a nu se mai trece prin terenul 5 (rezervat meciurilor oficiale, precum 1 și 2), iar tribuna din spatele terenului 1 va fi probabil montată săptămâna viitoare și va beneficia de scaune albe și albastre, scaune ce vor fi montate și în lungul terenului 1.
„Nu există lucrări urgente de efectuat la Baza Ciric, atenția noastră se va concentra acolo pe calitatea terenurilor”, ne-a declarat Gabriel Iftimoaie, directorul administrativ al turneului care va mai cuprinde calificările la simplu de pe 10 și 11 iulie, dar și turneul de precalificări, ce va debuta pe 5 iulie și al cărui câștigător va primi un wild-card în calificări.
Sigur de locul său la „Concord Iași Open” este Alex Coman (Dinamo București), cel mai bun junior român, el primind un wild-card în calificări imediat ce a devenit, la 16 ani, campion național Under 18! „Încă nu am stabilit cui vom acorda cele două wild-card-uri pe tabloul principal. Vor ajunge la cei mai buni tineri jucători români care traversează o formă bună”, a precizat Iftimoaie.
Sarabanda înscrierilor
Cu o lună înainte de primele meciuri de pe tabloul principal, lista de înscrieri este momentan deschisă de belgianul Kimmer Copejeans (27 de ani, 174 ATP), jucător care a pierdut în setul decisiv meciul din ultimul tur de calificări la Roland Garros în fața favoritului nr. 2, columbianul Daniel Galan (24 ani, 107 ATP), dar i-a eliminat pe Brandon Nakashima (19 ani, SUA, 139 ATP) și pe argentinianul Tomas Etcheverry (21 de ani, 220 ATP), cel care anul trecut lăsase o foarte bună impresie la ediția inaugurală „Concord Iași Open”.
Suedezul Elias Ymer (25 de ani, 194 ATP) este fratele lui Mikael Ymer (22 de ani, 105 ATP), jucător care a pierdut în turul al III-lea la Roland Garros la italianul Jannik Sinner (favorit nr. 18). Elias a cedat în primul tur în calificări la brazilianul Joao Menezes (24 de ani, 211 ATP), și el apreciat la Iași în 2020 și care în ultimul tur al calificărilor pariziene a fost eliminat de spaniolul Carlos Taberner (23 de ani, 137 ATP), nimeni altul decât deținătorul trofeului „Concord Iași Open”.
Francezul Maxime Janvier (24 de ani, 226 ATP) este al treilea pe lista de înscrieri, iar în martie l-a eliminat în optimi la Lille pe Filip Jianu (19 ani), atunci ajungând până în semifinale.
Marius Copil (30 de ani, 228 ATP) este primul român dintre înscriși la Iași și numai prestații precum cea de săptămâna trecută îl vor putea scuti de calificări. El a trecut de două tururi de calificări și a avut un parcurs lung pe iarbă, la „Viking Open” (132.280 de euro), la Nottingham. În sferturi l-a învins cu un dublu 7-6 pe sud-africanul Kevin Anderson (35 de ani, 100 ATP), fost locul 5 mondial acum trei ani, dar în semifinale a cedat cu 3-6, 2-6 în fața favoritului nr. 2, americanul Frances Tiafoe (23 de ani, 74 ATP).
Portughezul Elias Gastao (30 de ani, 253 ATP), fost locul 57 acum cinci ani, închide Top 5 înscrieri cu o lună înainte de turneul ieșean în care câștigătorul va primi 100 puncte ATP, iar pe poziția a opta îl întâlnim pe rusul Mischa Zverev (33 de ani, 277 ATP), fost locul 25 mondial acum patru ani, fratele celebrului Alexander Zverev (24 de ani), semifinalist la Roland Garros, locul 6 mondial!
Cel mai bine clasat tânăr jucător român este Filip Jianu (338 ATP) și apare pe poziția a cincisprezecea în înscrierile ieșene. Filip a trecut de calificări și de primul tur săptămâna trecută la „Beeline Open” (premii de 52.080 euro), în Kazakhstan, fiind eliminat de favoritul nr. 6, rusul Dmitry Popko (24 de ani, 195 ATP), jucător care a ajuns în semifinalele turneului la care belgianul Kimmer Copejeans a fost prezent în sferturi. Dragoș GAȘPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau