Trei goluri și un penalty ratat în meciul dintre Voluntari și Botoșani plus o controversă legată de arbitraj VIDEO
Dimensiune font:
Echipa FC Voluntari a învins luni, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia FC Botoşani, într-un meci din prima etapă a Superligii. Nemec a ratat un penalty la 0-0, în finalul primei reprize.
Meciul de la Voluntari a început cu o întârziere de cinci minute din cauza unei probleme cu plasa uneia dintre porţi. Adam Nemec a avut prima ocazie a meciului încă din minutul 1, dar, singur cu portarul Ducan, a trimis pe lângă poartă. Oaspeţii au replicat prin bara lui Eduard Florescu, din minutul 7.
În minutul 41 s-a dictat penalti pentru FC Voluntari, apoi faza a fost supusă controlului VAR şi lovitura de pedeapsă a fost confirmată după o aşteptare de aproape cinci minute. A executat Nemec, slab, în stânga portarului Iacob, care a parat şutul şi la pauză s-a intrat fără gol marcat.
În repriza secundă Merloi a reuşit dubla pentru ilfoveni, în minutele 54 şi 59, primul gol fiind suspect de ofsaid (VIDEO). FC Botoşani a reuşit să reducă din diferenţă în mintul 88, prin autogolul lui Armaş, dar nu a mai avut forţa de a egala, iar FC Voluntari s-a impus la limită, 2-1, după un meci în care prima repriză a fost prelungită cu 6 minute, iar repriza a doua cu 9 minute.
FC BOTOŞANI: Ducan - Mutombo, Dican, Junior Pius - E. David (Cărăuşu 65), Ed. Florescu (Cioiu 90), Zabou (Olinga 65), Dragu (Patache 56) – Golofca (S. Camara 65), M. Roman II, Pinson. ANTRENOR: Marius Croitoru
Cartonaşe galbene: Cocian 89. M. Răduţ 90+2 / E. David 45+2, S. Camara 84
Arbitri: Cătălin Busi - Romică Bîrdeş, Florian Vişan – Andrei Moroiţă
Arbitri VAR: Ovidiu Haţegan - Alina Peşu
Observator: Andrei Ioniţă
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau