Ai grijă de la cine iei bani! Chirurgul-fake Matteo Politi s-a făcut „bancher”…
Dimensiune font:
Italianul care s-a jucat de-a chirurgul estetician prin România, dar și prin Marea Britanie unde a fost și condamnat pentru practicarea actelor medicale fără a avea studii în acest sens, s-a „reprofilat”. După ce a operat estetic mai multe românce, acum Politi vrea să gasească niște clienți cărora să le execute operații.... Financiare!
Matteo Politi, alias dr. Mathew Mode pe vremea când susținea că e chirurg estetician, a rămas în România după ce a fost prins operând fără a avea studii medicale. Ancheta din cazul său a decurs favorabil pentru italianul despre care presa britanică a dezvăluit că era doar un simplu parcagiu, deoarece nu au existat plângeri ale clientelor împotriva sa.
Drept urmare, după mai bine de 3 luni petrecute în arestul Poliției Sectorului 4, Politi e liber să-și ia viața de la capăt. Acesta a declarat că este îndrăgostit de țara noastră, ba chiar încearcă să-și întemeieze o familie aici. „Doctorul” ar vrea să devină, de această dată, bancher, ca să își poată permită viața luxoasă pe care a cunoscut-o în timp ce impersona un chirurg renumit. La vremea aceea, Matteo Politi poza cu vedete autohtone precum Claudia Cream și închiria săli de operație în mari spitale private din Capitală.
Politi a fost de multe ori invitatul lui MIhai Morar, în emisiunea Răi da buni.
Mesajul italianului a uimit micul public pe care acesta îl mai are pe rețelele sociale. După un șir de clipuri în care se încordează trăgând de fiare, Politi și-a anunțat noua îndeletnicire: „Dacă aveți nevoie de 100.000 € ca valoare maximă sau o altă sumă, contactați-mă în mod privat, vă pot ajuta dacă aveți un loc de muncă #credit #matteopoliti #bani #munca #sucess #realitatea #investitia #money #bucuresti #romania #100000euro #banca. ”
Politi a dorit să transmită fanilor săi că cercetarea penală pentru săvârșirea actelor medicale fără a avea acest drept este un „abus”.
Reacțiile au fost puține, în lipsa sutelor de fani pe care acesta probabil că spera să îi aibă în urma apariților sale TV ca invitat la emisiuni mondene, și niciuna nu a fost încurajatoare: „Ești chiar amuzant! Inainte erai doctor, sau nu erai chirurg! Acum te-ai facut bancher de 100.000 Euro! M- ai facut să râd! Cred ca ieri te-am văzut, erai in *** bank la Piata Romana cu o doamna italiană. Eu iti doresc sa fii atent în tot ce faci si Dumnezeu sa te apere de cele rele!”, a scris un admirator. Politi i-a confirmat că era chiar el și că îi mulțumește pentru sfat.
Nimeni nu s-a arătat interesat de cei 100 de mii de euro puși la bătaie de „chirurg”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau