Un muntenegrean a câștigat campionatul de lenevit, stând întins în parc aproape 3 zile la rând/FOTO-VIDEO

000000  media-141

Dimensiune font:

| 04-09-2022 12:01

 În cadrul unei competiții în care scopul este să nu faci nimic altceva decât să stai cât mai mult timp, un bărbat a ieșit victorios după ce a petrecut 60 de ore întins pe jos.

Satul Brezna, din Muntenegru, a organizat recent cea de-a 12-a ediție anuală a „Campionatului de stat întins”, o competiție neobișnuită în care scopul este de a petrece cât mai mult timp întins.

Foto: StockSnap.com
 

Pare destul de ușor, dar pe măsură ce trece timpul, oasele și mușchii încep să te doară, membrele amorțesc și simți pur și simplu nevoia să te ridici și să te întinzi. Anul acesta, campionul a reușit să stea întins timp de aproximativ 60 de ore. „Nu a fost dificil. Credeți-mă, nici măcar nu m-am încălzit”, a declarat Zarko Pejanovic, cunoscut sub numele de „Knele”.

Pejanovic a concurat împotriva altor nouă persoane, întins pe jos într-un parc local. Tuturor li s-a permis să-și aducă telefoane și cărți, pentru a se ține ocupați în timp ce zăceau pe jos, dar, unul câte unul, au început să se ridice, până când au mai rămas doar două persoane – Zarko Pejanovic, din Zabjela, și Vuk Koljensic, din Danilovgrad.

Foto: DepositPhotos.com
 

La un moment dat, cei doi concurenți au început să glumească pe seama împărțirii titlului de campion, dar Pejanovic era hotărât să aducă acasă titlul de al 12-lea campion la stat degeaba și, după aproximativ 60 de ore, a rămas ultimul încă întins pe jos.

60 de ore pare mult timp, dar trebuie să amintim că, în urmă cu câțiva ani, a fost implementată o nouă regulă, care le permite concurenților să meargă la toaletă la fiecare opt ore.

 

 

 Acest lucru, cu siguranță, face lucrurile mult mai ușoare și a fost unul dintre factorii cheie care au permis unei femei pe nume Dubravka Aksic să stabilească recordul mondial, petrecând patru zile și 21 de ore întinsă pe spate.

Înainte de adoptarea regulii pauzei de mers la toaletă, recordul mondial pentru statul culcat continuu a fost de 52 de ore.

Campionatul de stat culcat a fost creat de un bărbat pe nume Radoje Blagojevic, pentru a ironiza stereotipul conform căruia muntenegrenii sunt leneși. 

 

Pentru că a câștigat ediția din acest an, Zarko Pejanovic a luat acasă suma de 350 de euro și un premiu constând într-un prânz pentru două persoane la un restaurant, un sejur de weekend într-un sat loc și o tură de rafting.

Dar, cel mai important, primește dreptul de a se lăuda pentru tot restul vieții.

În mod bizar, presa din Muntenegru a relatat că, la scurt timp după ce a fost declarat câștigător al acestui concurs neobișnuit, Zarko Pejanovic a fost reținut de poliție pentru că ar fi atacat fizic jurnaliștii și a deteriorat sediul unui ziar care l-a numit „cel mai mare escroc din Muntenegru”.

Astfel de competiții aparent absurde sunt populare în jurul lumii. De exemplu, mii de oameni se adună anual în Coreea de Sud, la campionatul de holbat în gol; în Olanda, la statul în vârful unui stâlp ore întregi; sau în Rusia, la campionatul de dat palme, concursul unde obrazul gros chiar contează

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Singura țară din lume care nu are semafoare! Iată ce reguli au de respectat cetățenii
24/11/2024 17:31

Singura tară din lume care nu are semafoare este Bhutan. Gandul că o tară intreagă ar putea functiona fără semafoare pare aproape ireal, dar in Bhutan acest lucru a devenit posibil. Iată ce reguli au de ...

Controverse privind calitatea hârtiei buletinelor de vot. „E proastă. Trec ștampilele!”
24/11/2024 12:26

 Mai multi alegători din Iasi au reclamat calitatea slabă a hartiei buletinelor de vot, care pare să fi provocat probleme in momentul votării. Conform declaratiilor unor cetăteni, hartia este subtire, ...

Cutremur în Vrancea, în ziua votului. Update: Al doilea seism, la nici două ore după primul
24/11/2024 11:02

 Update: Un al doilea cutremur a avut loc duminică dimineaţa in Vrancea. Cel de-al doilea cutremur, cu magnitudinea de 3,5, s-a produs la ora locală 08:43, in judeţul Vrancea, la adancimea de 64,5 kilo ...

Țara care tocmai a descoperit că stă pe un zăcământ de aur de peste 80 de miliarde de dolari
23/11/2024 14:50

 Geologii au identificat peste 40 de filoane noi de aur situate la mai putin de 2.000 de metri sub pămant, in mina de aur Wangu din regiunea Pingjiang, ceea ce a adus resursele totale de aur din zona cent ...

Fostul procuror șef Valentin Iordan, condamnat la trei ani cu suspendare, după ce a fost prins beat pulbere la volan
21/11/2024 15:30

 În primă instantă, Valentin Iordan fusese condamnat cu suspendare. În apel, fostii colegi ai acestuia au cerut o pedeapsă cu executarea in regim de detentie. Putin a lipsit ca magistratii C ...

Un film de Crăciun, primul în topul încasărilor din week-end. BIletele au adunat aproape 35 de milioane de dolari
18/11/2024 11:51

„Red One”, o comedie de acţiune de Crăciun cu Dwayne „The Rock” Johnson in rolul şefului securităţii lui Moş Crăciun, a obţinut incasări de 34,1 milioane de dolari in cinematogr ...

O navă de croazieră oferă o călătorie de 4 ani în jurul lumii pentru a „scăpa” de politică și de noul preşedinte
18/11/2024 10:16

O navă de croazieră oferă o călătorie de 4 ani in jurul lumii pentru a „scăpa” de politică si de noul preşedinte Compania de croazieră Villa Vie Residences a oferit rezidentilor americani ...

VIDEO Daneza Victoria Kjaer Theilvig a câștigat Miss Universe 2024. Cine a reprezentat România
17/11/2024 11:13

      Victoria Kjaer Theilvig   Victoria Kjaer Theilvig din Danemarca a fost incoronată sambătă seară Miss Universe 2024. Este prima daneză din istorie care caşt ...

Cum arată vestiarul naționalei din Kosovo, după ce echipa a părăsit Arena Națională. Imagini
16/11/2024 10:51

    Vestiarul jucătorilor din Kosovo arată dezolant, după ce jucătorii au părăsit Arena Natională. Reamintim că jucătorii kosovari au iesit de pe teren la indemnul căpitanului Amir R ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei