Veneţia, „oraşul rupt din basme” (FOTO)

* cum februarie este luna carnavalurilor, Veneţia este una din destinaţiile preferate din acest sezon *simbol al romantismului, Veneţia este situată în nordul Italiei, fiind capitala regiunii Veneto * „are o frumuseţe flatantă şi suspectă în acelaşi timp, acest oraş fiind pe jumătate rupt din basme, pe jumătate o capcană turistică”, spunea Thomas Mann * întregul oraş a fost declarat patrimoniu al umanităţii de către UNESCO în 1979 * o lună pe an, Veneţia îmbracă veşmânt de sărbătoare şi retrăieşte trecutul glorios şi plin de aventuri * ascunzând identitatea, masca, simbolul Carnavalului veneţian, a făcut din seducţie o armă incitantă ce a permis infidelitatea şi amestecul claselor sociale în trecut * cea mai cunoscută legendă este cea a aventurierului Giacomo Casanova, care a inspirat numeroşi îndrăgostiţi

 

 

Carnavalul, evenimentul emblemă

 

Dacă Veneţia este destinaţia preferată, atunci nu poate fi ratat evenimentul care a făcut celebrul oraşul plutitor în toată lumea, respectiv carnavalul, găzduit între 2- 12 februarie, în acest an. Istoria carnavalului veneţian începe în 1162, iar primul document scris care îl atestă datează din 1268, când este menţionată folosirea măştilor, a costumelor de paradă şi de bal confecţionate manual. Termenul „carnaval” provine din dialectul milanez, fiind tradus „adio carne”, şi datează de la începutul erei creştine, când Biserica Catolică a hotărât ca festivităţile carnavalului să aibă loc doar înaintea postului. Astfel, carnavalurile se desfăşoară chiar înaintea Postului Paştelui, fiind astfel o ultimă răbufnire a energiilor înainte de perioada de reculegere. Astfel. se spune că în 1162, oamenii s-au adunat în Piata San Marco şi au petrecut până în zori, iar manifestarea a fost atât de frumoasă, încât festivalul a devenit o tradiţie. Mulţi tineri bogaţi din toată Europa soseau incognito pentru a petrece fără a fi recunoscuţi graţie măştilor. Picturile lui Francesco Guardi şi jurnalele lui Giacomo Casanova sunt cele mai cunoscute simboluri ale acestei epoci. Ascunzând identitatea, masca a făcut din seducţie o armă incitantă ce a permis infidelitatea şi amestecul claselor sociale în trecut. Cea mai cunoscută deghizare este Bauta, o mască albă cu un nas încovoiat, asortată cu o pelerină neagră şi un tricorn, adică o pălărie cu trei colţuri numită tabarro. Alte măşti celebre purtate de-a lungul timpului la carnavalul veneţian sunt Morreta şi Gnaga. Costumele pentru carnaval, odinioară făcute manual, reprezentau adevărate opere de artă, astăzi fiind o mică industrie, există centre speciale de unde pot fi închiriate. Deşi tradiţia carnavalului a fost întreruptă în secolul al XVIII-lea, sărbătoarea veneţiană a revenit în anul 1979. În zilele noastre, peste 3 milioane de călători merg la Veneţia în februarie, pentru a petrece sub protecţia anonimatului asigurat de frumoasele măşti. An de an, Carnavalul de la Veneţia are un program distractiv pentru participanţi, de la concursul pentru cea mai frumoasă masca a unui copil, ce are loc în piaţa San Marco, până la concerte de muzică clasică, parade cu diverse tematici sau spectacole de teatru. Festivităţile de deschidere şi cele de închidere ale festivalului sunt cele mai apreciate şi îndrăgite de către turişti. Momentul de deschidere îl reprezintă „Zborul îngerului”, o tradiţie foarte veche, care adună o mulţime impresionantă în Piaţa San Marco. Personajul care întruchipează un înger „zboară” de pe Turnul Campanile deasupra mulţimii. În tot acest timp poate fi admirat cortegiul de personaje istorice, în frunte cu Dogele şi soţia acestuia. O altă tradiţie populară este ceremonia de premiere pentru „Concursul Mariilor”, ce are loc tot în piaţa San Marco, unde cele 12 finaliste, unele dintre cele mai frumoase domnişoare veneţiene, sosesc cu bărcile, plecând din Campo San Giacomo dell’Orio. Urmează Parada Dogelui organizată de Consorţiul de Reconstituire al Societăţii Europene. În ultima zi este sărbătorit Sfântul Marcu, patronul spiritual al Veneţiei, prin „Zborul Leului”. În întâmpinarea sa, pe scena teatrului San Marco se va cânta imnul Sfântului. Acesta este şi evenimentul care alături d eun foc de artificii încheie Carnavalul.

 

Veneţia la pas

 

Piaţa San Marco, kilometru 0 al Veneţiei, este dominată de catedrala cu acelaşi nume, devenită unul dintre simbolurile oraşului, alături de gondole. Construită în anul 828 de către dogele Giustiniano Participazio în stil bizantin, avea rolul de a adăposti moaştele Sfântului Marc Evanghelistul, protectorul oraşului. În faţa catedralei veghează atent Clopotniţa San Marco, care măsoară 97 metri în înălţime. A fost construită în 1540, iar funcţionalitatea sa era de supraveghere şi de observaţie. Cel mai cunoscut „gardian” al său este Galilei, care profita de înălţimea turnului pentru studiile şi observaţiile sale

Palatul Dogilor este al doilea palat construit pentru a servi drept reşedinţă a dogilor. Prima construcţie a fost ridicată în vremea în care Veneţia era republică independentă şi a fost distrusă în 976 într-un incendiu foarte puternic împreună cu prima catedrala San Marco. Actualul palat datează din 1340 şi a găzduit dogii până în anul 1789. Aici se luau cele mai importante decizii legislative, executive şi judiciare. În trecut, Palatul Dogilor cuprindea toate închisorile Veneţiei, cel mai celebru fugar şi singurul, de altfel, fiind Giacomo Casanova. O scurtă plimbare de-a lungul cheiului duce către celebrul Pod al Suspinelor, care leagă vechile închisori de celulele de interogare din Palatul Dogilor. Numele a fost inspirat de suspinele condamnaţilor, care în momentul în care traversau podul îşi petreceau ultima clipă de libertate.

Marele Canal - Veneţia este împărţită în insule şi canale, Marele Canal fiind singurul întins cu adevărat. De forma unui „S” în oglindă, canalul are aproximativ 3,8 kilometri lungime, 30-90 lăţime şi o adâncime de o medie de 5 metri. Marele Canal este cel mai bine cotat cartier din Veneţia, casele sunt mai mari, fiind construite între secolele XIII – XVIII. Până în secolul al XIX-lea, traficul se desfăşura de-a lungul canalului, fapt pentru care nu exista decât un singur pod care traversa canalul, Podul Rialto. Ulterior au mai fost construite încă două poduri: podul Scalzi şi podul Academiei. Transportul pe canal se face fie cu autobuzele de apă, fie cu taxiurile private de apă, respectiv faimoasele gondolele.

Biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari este cea mai mare biserică din Veneţia şi se află în mijlocul cartierului San Polo. Edificiul impozant este construit din cărămizi în stil gotic italian şi găzduieşte multe opere de artă veneţiene, cum ar fi „Fecioara din familia Pesaro”, care a fost arsă în biserică.

 

Istoria Oraşului Podurilor

 

Nu există date verificabile asupra originii oraşului, însă legenda acreditează ziua de 25 martie a anului 421 drept momentul întemeierii sale. Se pare că Veneţia s-a născut ca urmare a fluxului de refugiaţi care au abandonat câmpia padană sub ameninţarea mai multor invazii longobarde şi hune din nordul Italiei în decursul secolului al V-lea şi de la începutul secolului al VI-lea. Aşezată la graniţa culturală cu Imperiul Bizantin, Veneţia şi-a dezvoltat un puternic spirit de independenţă care a dus la formarea unui oraş stat. Conducătorul politic era dogele din anul 697, teoretic, ales pe viaţă, dar în practică, adesea constrâns să renunţe la mandat ca urmare a unor rezultate nesatisfăcătoare ale propriului guvern. Ulterior, prin cucerirea Dalmaţiei, 998-1001, Veneţia devine o supraputere a mării Adriatice. Victoria asupra piraţilor dalmaţi va fi comemorată la Veneţia începând cu sărbătoarea înălţării din 1177 drept o „nuntă a dogelui cu marea”. În apogeul puterii sale, oraşul controla astfel mare parte din coasta Mării Adriatice, multe insule din Marea Ionică şi Marea Egee, era principala putere militară în Mediterana orientală şi se număra printre principalele forţe comerciale din Orientul apropiat. Punctul culminant al stăpânirii veneţiene a fost atins în urma Cruciadei a patra, în vremea dogelui Enrico Dandolo, atunci când, ca o consecinţă a cuceririi Constantinopolului de către cruciaţi, în 1204, a fost întemeiat Imperiul latin de Constantinopol, un stat dominat din punct de vedere comercial de Republica Veneţia, iar aceasta din urmă a intrat în posesia mai multor insule din Marea Egee. După 1070 de ani de independenţă, în 12 mai 1797, oraşul este cucerit de Napoleon Bonaparte. Dogele Ludovico Manin este constrâns de Napoleon să abdice şi este dizolvat Consiliul Republicii pentru a proclama „Guvernul Provizoriu al Municipalităţii Veneţia”. Pe 16 mai 1797, trupele franceze au ocupat oraşul. Astăzi, oraşul este împărţit în şase cartiere, aşa-numitele „sestieri”: Dorsoduro, Santa Croce, San Polo, San Marco, Cannaregio şi Castello, cuprinzând 118 insule şi 354 poduri.