MII de truse de prim ajutor pentru locatarii din imobilele cu risc seismic I
Dimensiune font:
Peste 5.800 de truse de prim ajutor ar putea fi date în folosinţă locatarilor din imobilele cu risc seismic I.
CGMB ar putea decide vineri să dea în folosinţă gratuită 5.845 de truse de prim-ajutor locatarilor din imobilele expertizate tehnic încadrate în clasa I de risc seismic, un proiect de hotărâre pe această temă regăsindu-se pe ordinea de zi a şedinţei din 14 februarie.
Conform proiectului, trusele de prim-ajutor vor fi predate pe bază de proces-verbal ce se va încheia între Direcţia Înzestrare Materială şi Situaţii de Urgenţă şi locatarii din imobilele expertizate tehnic încadrate în clasa I de risc seismic care prezintă pericol public şi din cele încadrate în clasa I risc seismic.
Ce spune legea
În referatul de aprobare al proiectului se stipulează că, potrivit Legii nr 481/2004 privind protecţia civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale sunt obligate să asigure capacităţi de intervenţie specializate, corespunzător tipurilor de riscuri la care sunt expuse teritoriul şi populaţia, în timpi de răspuns optimi, indiferent de locul şi momentul în care se produce situaţia de urgenţă.
Care este una din principalele vulnerabilităţi în caz de cutremur, în București
Având în vedere datele statistice privind seismicitatea României, precum şi amplasarea geografică a Municipiului Bucureşti, una din principalele vulnerabilităţi în caz de cutremur este reprezentată de numărul mare de clădiri de locuit care ar suferi avarii semnificative, precum şi numărul mare de cetăţeni care ar fi afectaţi de calamitate, stipulează referatul de aprobare al proiectului.
Distribuirea a mii de truse de prim ajutor
Potrivit acestuia, întrucât majoritatea persoanelor care locuiesc în imobile încadrate în clasa I de risc seismic sunt vârstnice, cu posibilităţi reduse de procurare a kiturilor de supravieţuire, pentru a veni în sprijinul acestora se impune distribuirea cu titlu gratuit a truselor de prim-ajutor, cuprinzând un minim de materiale şi echipamente necesare supravieţuirii în caz de cutremur: produse şi echipamente de strictă necesitate cu care persoanele prinse sub dărâmături pot supravieţui câteva zile (apă, harnă), pot să-şi acorde un mic ajutor medical (bandaje, medicamente, dezinfectanţi), au acces la mijloace de informare (radio cu dinam), dar şi posibilitatea de a-şi semnala prezenţa sub dărâmături (fluier, lanternă, baton luminos), până ce forţele profesioniste de intervenţie le vor scoate la suprafaţă, citează Agerpres.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau