Anul de miere

Sătui probabil de criticile şi înţepăturile firave ale şi mai firavei opoziţii, liderii USL au ieşit ieri în faţa naţiunii, prezentând bilanţul primului an de guvernare. Fără a mai pune la socoteală că, teoretic, guvernarea USL legitimată de electorat a început în decembrie, după alegerile parlamentare,
de facto, guvernarea Ponta Antonescu a început în mai 2012, după debarcarea Cabinetului „de două luni” al ieşeanului Mihai Răzvan Ungureanu. Iar cum orice motiv e bun pentru o petrecere, aşa şi copreşedinţii USL au găsit ieri de cuviinţă să ne prezinte roadele primului an de guvernare ale Cabinetelor Ponta I şi II. Aflăm, aşadar, că România va avea în anul 2013 una dintre cele mai ridicate rate de creştere economică din UE, chiar dacă în 2012 s-a înregistrat un plus de doar 0,2%, adică în marja de eroare a oricăror prognoze economice. Numărul de salariaţi în economie a crescut cu 70.000 în perioada aprilie 2012 - februarie 2013, iar şomajul a înregistrat o scădere accentuată, ajungând la un nivel de 6,7%, la jumătate, din câte am înţeles din comunicatele oficiale, faţă de ţările din zona euro.
Chiar şi jigăritul leu „prinde putere”, cursul BNR coborând la cel mai redus nivel din ultimul, raportat la valutele de referinţă. Cât despre limita de deficit de 3% impusă de aceeaşi UE, se pare că a fost respectată, dacă ar fi să analizăm doar primele trei luni ale acestui an. Iar ca tabloul statisticilor roz să fie complet, mai aflăm că datoria externă pe termen scurt la 31 ianuarie 2013 era în scădere faţă de decembrie 2012.
La prima vedere, ai avea impresia că, în vreme ce alte state se chinuie din răsputeri să evite recesiunea – vezi state precum Grecia ori Spania, să limiteze deficitele şi datoria publică, România este o insulă de prosperitate în care curge doar lapte şi miere, iar locuitorii ei au îngropat pentru totdeauna grija zilei de mâine. Care să fie însă soluţia miraculoasă a acestei stări de fapt, recunoscute, prin cifre apropiate celor prezentate ieri de Ponta şi Antonescu, inclusiv de oficialii Comisiei Europene? Nimeni nu are un răspuns clar. Acesta nici nu ar putea fi oferit, câtă vreme, dacă faci un sondaj ad-hoc pe străzile patriei, vei constata că la nivelul maselor largi de cetăţeni există o stare de nemulţumire latentă, de aşteptări fără nici un orizont clar pentru o prosperitate, insesizabilă deocamdată în buzunarele oamenilor.
Căci, la o privire mai atentă, în anul de guvernare „roz” al cabinetelor conduse de Victor Ponta, nu s-a întâmplat mare lucru. E drept, au început unele reparaţii la nivelul sectorul bugetar, iar unde a tăiat Băsescu, a dat, chiar dacă eşalonat, guvernarea Ponta-Antonescu. Putem spune că, din acest motiv, cuplul mai sus pomenit şi-a asigurat bruma de linişte în ultimul an, când, între noi fie vorba, nimeni nu se aştepta la minuni. Ce se întâmplă însă cu mediul privat, cu promisiunile privind reducerea TVA ori a impozitării muncii? Deocamdată toate sunt învăluite într-un mister, frumos ambalat în răspunsuri precum „atunci când situaţia macroeconomică o va permite”. Explicaţiile acestor statistici roz mai pot fi găsite însă şi în altă parte decât în buna guvernare a USL. Aceste date vin pe un context de aparentă linişte socială şi de acalmie pe scena politică. Semn că lipsa gâlcevii permanente şi a scenariilor de conflict între preşedinte şi premier, între premier şi partenerii de guvernare ori între preşedinte şi propriul popor pot suplini, dacă vreţi, expertiza economică a unui guvern, fie el şi de largă majoritate parlamentară. Ceea ce confirmă oarecum spusele analiştilor din vremurile de tristă amintire ale amputărilor de salarii şi de cheltuieli, potrivit cărora criza românească nu a fost neapărat una economică, fiind mai mult una generată de proasta comunicare şi de măsurile alarmiste, anunţate pompieristic. Până la proba contrarie însă, nu ne rămâne decât să ne bucurăm de anul de miere al guvernării Ponta şi al bilanţurilor vopsite în culori optimiste. Că acuşi se apropie noi alegeri, în care nu se ştie ce se va mai alege de statisticile roz.