Cea mai umflată gogoaşă a guvernărilor româneşti – şomajul mic

 

Alături de pensionari, şomerii constituie două categorii în mod dublu defavorizate. Asta pentru că, în afară de veniturile mici, foarte mici sau chiar derizorii, în comparaţie cu cei angajaţi, cei în discuţie nici nu dispun de mijloacele acestora de presiune pentru materializarea dezideratului – şi, până la urmă, a dreptului – de a schimba, în bine, situaţia. Un miting sau un marş, oricât de ample, nu ar impresiona cu nimic politicienii aflaţi în funcţii administrative, cât despre grevă, nu-i aşa?, aceasta este, în exclusivitate, atributul persoanelor în activitate...
Ca şi cum acest tablou nu ar fi suficient de trist şi de grav, starea şomerilor din România, în comparaţie cu aceea a colegilor lor de suferinţă din ţările UE, este şi mai rea.
Dar cum se poate, veţi replica, doar statisticile oficiale la nivelul comunităţii europene arată că, în ţara noastră, dracul nu e chiar aşa de negru. Aparent, afirmaţia aceasta se susţine. Media şomajului în UE e pe undeva la 12 la sută, iar România, cu circa 7 la sută, se poate spune că stă bine. Chiar foarte bine dacă e să facem comparaţia cu Grecia sau Spania, unde indicatorul cu pricina se situează la aproximativ 27 la sută.
Toate bune şi frumoase, numai că aici intervin în discuţie două aspecte extrem de importante.
Pe de o parte, în cele mai multe ţări din comunitate, procentul indemnizaţiei de şomaj, raportat la veniturile anterioare, este mai mare decât în România. Potrivit unui exemplu dat de către experţii în domeniu, salariatul român care a câştigat 2.600 de euro pe lună ajunge să aibă o indemnizaţie de şomaj de numai 335 de euro, în comparaţie cu şomeri din alte ţări europene, care, având acelaşi salariu, primesc un ajutor situat între 850 şi 2.000 de euro!
Pe de altă parte, toate guvernările româneşti care s-au succedat au continuat „buna” tradiţie a raportărilor false de dinainte de 1990, printr-un artificiu pe cât de simplu, pe atât de eficient (statistic!): perioada extrem de scăzută pe care se acordă ajutorul de şomaj. În vreme ce, în alte ţări, şomajul plătit se poate acorda pe timp de 2-3-4 ani, sau chiar pe termen nelimitat (cazul Belgiei), la noi, durata şomajului plătit variază între doar 6 şi 12 luni, după care, cei ieşiţi din această categorie n-au decât să îngroaşe rândul muritorilor de foame, al emigranţilor, sau, în cel mai rău caz, al celor recurg la cerşetorie sau diferite infracţiuni pentru a putea supravieţui.
Se poate spune, în asemenea circumstanţe, că românii n-o duc mai rău decât confraţii lor europeni doar în ipostazele de angajaţi sau pensionari, ci şi în aceea de şomeri. Vina aparţine, în mod indubitabil, politicienilor „noştri”, aceşti adevăraţi şomeri de lux, cărora le plătim indemnizaţii uriaşe şi, mai ales, pe timp nelimitat. Dânşii au doar grija de a le fi lor bine. V-am prezentat, sintetic, situaţia şomerilor de la noi în comparaţie cu aceea a celor din alte ţări UE. Estimp, europarlamentarii ce reprezintă România câştigă exact la fel precum colegii lor din celelalte state:adică un salariu de aproximativ 6.000 de euro pe lună, indemnizaţii pentru cheltuieli generale, de călătorie (forfetară şi anuală), de sejur şi circa 18.000 de euro pentru personalul pe care pot să-l angajeze. Asta da, egalitate de şanse! Pentru cei aleşi, la propriu şi la figurat, nu pentru amărâţii de alegători...