Complet invers: Piţipoanca de la patru

Un text de citit invers – aceasta este o idee venită de la un venerabil domn din Brăila – nu ştiu dacă întâmplător sau nu de la Brăila, dar un om extrem de spiritual! – pe care l-am sunat pentru a-l felicita de ziua sa. Mi-a spus cu oarece încântare, după mai bine de un sfert de ceas de conversaţie, că apreciază discreţia de a nu-l întreba despre ce vârstă vorbim. „Dar am să-ţi spun altceva: de azi dimineaţă, am trecut la musulmani. La ei îmi place teribil, nu, nu libertatea de avea mai multe neveste, cum s-ar gândi mulţi, ci faptul că la ei totul se citeşte invers, de la dreapta la stânga. Aşa încât, poţi să mă feliciţi pentru cei 27 de ani pe care îi împlinesc astăzi. Sunt o tânără speranţă a acestei patrii”.
„Dacă tinereţea ar şti şi bătrâneţea ar putea...”, mi-a venit atunci în minte o vorbă a celebrului Arsenie Papacioc. Dar cum nu era loc de întristare în zi aniversară, am încheiat conversaţia la vivacitatea impusă de interlocutor, adică... maximă! Fireşte, cu promisiunea, din partea-i, că ne va face o vizită la Iaşi, când va fi vreme bună. „Bine, zic, dar zăpezile s-au mai potolit, nu cred că trebuie să aşteptaţi până la vară”. Zice: „Draga mea, voi veni de îndată ce voi putea ieşi din casă la costum. Nu pot să mă prezint altfel în capitala culturii”.
Şi nu e nici urmă de ironie în povestea aceasta! Ştiu foarte bine ce părere are despre Iaşi, ştiu cât de mult apreciază tot ce vine din oraşul acesta – măcar că are talentul de a auzi doar ce-i place! Ştie, de pildă, ce spectacole sunt la Operă şi la Teatrul Naţional, cine mai montează, cine mai joacă sau mai cântă pe marea scenă. Îşi imaginează cum ar fi să fie spectator, deşi trăieşte din amintirile de când mergea în delegaţii la Bucureşti sau la Cluj şi raporta întârzieri, sub diverse pretexte, pentru că îşi lua, în ultimul moment, bilet la vreun spectacol „mare”. Pe atunci, se baza pe afişe şi pe noroc. Acum, petrece ore în şir pe internet, are „butonul de rezervări” la un click distanţă şi îşi face planuri să revadă, să retrăiască stările de graţie ale spectatorului de altădată.
Uneori îl invidiez, altădată entuziasmul acesta mă întristează. E ca şi cum ai fi sănătos într-o lume nebună, nebună... Nu vorbeşte niciodată despre cum îşi drămăluieşte pensia, despre ce griji şi singurătăţi îl aşteaptă chiar a doua zi. Pare să nu ştie că mulţi dintre tinerii care au (mai mult sau mai puţin) cei 27 de ani, despre care el vorbeşte acum în glumă, umplu barurile, pub-urile, sălile de jocuri de noroc sau întăresc rândurile celor care fac rating unor interminabile talk-show-uri cu vedete de doi lei. Aici, ar fi trebuit să dau şi un exemplu de subiect, poate chiar „Piţipoanca de la patru”, ca să pară că mi-a ieşit titlul. Dar, cum scriam la început, am vrut să scriu un text de citit invers, într-o lume care e tot mai razna, aşa încât, titlul acestuia, pe care l-am „ţinut” ca o surpriză până aici, este: O gură de aer.
Gina Popa