Despre bilanţuri şi analişti. Cu drag

Dana Chiru

Nu despre cele contabile, întrucât precizia aritmetică a sumelor concrete nu-mi stârneşte niciun fel de sentiment, ci despre bilanţurile specifice acestor zile. Mai e puţin şi anul se-nnoieşte. Pluguşorul încă nu se porneşte şi nici nu se ştie cu ce spor va porni în 2013. Seceta de anul acesta, atât cea de pe ogoarele patriei, cât şi cea din buzunarele mai-marilor şi mai-micilor din agricultură a brăzdat adânc această industrie. „Culturi calamitate”, „subvenţii neacordate”, „preţuri piperate” au fost câteva dintre rimele preferate ale celor care au analizat anul acesta domeniul agricol. Semne bune anul are? Să sperăm. Specialiştii în domeniu încă mai mizează (un alt termen preferat al analiştilor) pe culturile tradiţionale, pe grâu, rapiţă, floarea soarelui. Nu mizează, însă, pe vlaga celor care ar trebui să semene respectivele culturi şi care dau din ce în ce mai multe semne că vor să se orienteze spre altceva. Spre o altă ţară, poate.
Tot analiştii purced în această perioadă propice la tradiţionala disecare a firului în patru, şase, opt, în ceea ce priveşte banii populaţiei. Criza creditelor, criza economică, criza financiară, criza euro, sunt tot atâtea denumiri pompoase, ştiinţifice şi puţin eufemistice ale unui concept cu care românii – din păcate – tot au avut tangenţe în ultimii ani, sărăcia. Suntem, iată, mai săraci ca în 2008, ca în 2009, ca în 2010 şi ca în 2011. Dar, vorba lui Creangă, „sărac ca anul acesta, ca în anul trecut şi ca de când sunt, niciodată n-am fost”. Săraci suntem cu toţii, mai puţin sus-numiţii analişti care se pare că prosperă din sărăcia, durerea şi nefericirea altora. A noastră, trecând parcă cu vederea că şi ei tot de-ai noştri sunt.
Eternii analişti înfloresc în aceste zile făcând şi bilanţul celor care au luat drumul străinătăţii în eterna căutare a „mai binelui”, a câinilor cu râvnitele produse de patiserie în coadă. Spania şi Italia sunt destinaţii deja perimate. Ţările nordice, Germania, Danemarca, ţări cu munci grele şi cu climă şi mai grea au înlocuit „visul iberic” şi pe cel italian. „De ce pleacă românii” este întrebarea de pe buzele tuturor analiştilor de profil. De bine, nu, cu siguranţă. „De ce trimit tot mai puţini bani acasă de Sărbători”, este urmarea firească a întrebării anterioare. Pentru că n-au de unde. De ce n-au de unde? Caz concret: fiecare dintre noi cunoaştem un Andrei, un Ion, un Mihai plecat „în afară” la muncă. Nu trebuie să fii analist să îţi imaginezi care vor fi primele achiziţii ale lui Andrei, Ion, Mihai după încasarea primului salariu. Cel mai „şmecher” telefon parcă nu-i destul de şmecher. Un laptop e bun întotdeauna, iar, dacă primeşte şi vreo primă de Sărbători, parcă i-ar trebui şi o maşină. Şi iată cum banii pe care harnicul ieşean plecat la lucru, la lucru greu în străinătate, ar fi trebuit să-i trimită acasă se împuţinează considerabil.
Din spatele ecranului, din paginile fiecărui ziar, de pe reţelele de socializare, analiştii ne-au tot zâmbit anul acesta. Ne-au disecat sărăcia, mâncarea, familiile, alegerile, viaţa. În 2013 propun ceva. Să schimbăm canalul, pagina, linkul când ne-ntâlnim cu opiniile lor şi să ne-analizăm singuri faptele. Poate bilanţul lui 2013 va fi mai vesel.