Motivul perfect

Se rupe sau nu se rupe? Aceasta este întrebarea momentului care frământă minţile, dacă nu ale strategilor USL, cel puţin ale unei părţi din votanţii care au pus masiv ştampila pe Uniunea lui Ponta şi Antonescu în decembrie 2012. Răbufnirea de ieri a lui Crin Antonescu este ultima dintr-un şir de declaraţii nervoase făcute în ultima vreme de liderul liberal, sătul să tot fie aruncate în propria-i cârcă şi a partidului pe care-l păstoreşte sudălmi, proteste şi neasumări, pe proiecte precum Roşia Montană sau mergând în planul economic, pe unele privatizări de răsunet ori mult-promisa relaxare fiscală. Ieri însă, a spus-o aproape răspicat, în paginile unui cotidian central patronat de un alt mogul liberal, că Victor Ponta ar trebui să demisioneze în cazul în care USL se va rupe, având în vedere angajamentele asumate în campaniile electorale şi, mai mult, promisiunile pe care PSD şi PNL şi le-au făcut unul altuia. Nu este prima oară însă când se vorbeşte despre această ipoteză. Dacă ne aducem bine aminte, discuţii despre ruperea acestei Uniuni au apărut încă de la constituire. Să readucem doar în discuţie doar alegerile locale trecute, când liderii celor două formaţiuni îşi împărţeau harta României în zone de influenţă, în fiefuri convenabile pentru candidaţii la primării şi şefiile de consilii judeţene. Îmbătaţi apoi de succesul covârşitor de la alegerile parlamentare, capii USL s-au trezit exact în postura în care s-au văzut, cu ani în urmă, foştii colegi de prin defuncta CDR, spunându-şi în barbă: „Am câştigat, acum ce facem?” Iar singura ocupaţie a liderilor USL a devenit datul la şuturi şi ghionturi pe sub masă, uitând că Traian Băsescu se pregăteşte de pensionare, dar nu şi-a dat încă obştescul sfârşit din politică. Aşa se face că, pe fondul amatorismului şi lipsei de gentileţe în atacarea partenerilor deveniţi peste noapte adversari, PSD şi PNL riscă să se trezească în faţa alegerilor de anul viitor mai slăbiţi şi mai divizaţi. Prin urmare, varianta ruperii USL nu este nici pe departe bătută în cuie, câtă vreme nu ar face decât să dea apă la moară adversarilor, dar nici exclusă cu totul, în ciuda tonului împăciuitor şi a şedinţelor în regim de urgenţă convocate de Ponta şi Antonescu. PNL este însă un bun încasator, şi a dovedit asta după alegerile din 2008, când PSD l-a lăsat cu ochii în soare pentru dezastruoasa coaliţie alături de PDL. La fel, PSD s-a fript cu jocul perfid al alianţelor de conjunctură, care l-au ţinut vreme de două legislaturi pe tuşă. Dar, după cum remarca recent chiar Crin Antonescu, degeaba se chinuie ei să fie la guvernare, dacă nu sunt şi la putere. Cu alte cuvinte, unii se bat să facă şi să desfacă Guverne, în vreme ce cărţile sunt făcute tot de Cotroceni. Probabil de aceea şi asistăm acum la această luptă surdă în USL, în care protagoniştii par să aştepte motivul perfect pentru despărţire. Că acesta se va numi Roşia Montană, legea maidanezilor sau cine ştie ce găselniţă de moment, are mai puţină importanţă…