Sus pârjoala, jos bəːɡə !

 Dorian OBREJA

Desigur, există multe alte subiecte mai presante şi mai interesante decât cel pe care mi-am propus a-l aborda astăzi; numai că, dacă am decis să mă opresc asupra lui, reprezintă reacţia la o campanie publicitară tot mai agresivă, în care ne sunt înfăţişaţi oameni de sexe şi vârste diferite, îmbrăcaţi mai elegant sau obişnuit, având drept element comun înfulecarea hulpavă, cu nesaţ – de unde şi, în plan estetic, o senzaţie dezagreabilă, oferită de persoane care mănâncă primitiv – a produsului numit burger, dar pronunţat corect precum în titlu (că ţi se şi înnoadă limba la rostire...).

Burgerul – în esenţă, o chiftea plată prăjită, servită într-o chiflă – are drept străbunici produsele rundstuck warm, în Germania, pe la 1860, dar, mai ales, americanul hamburger steak, în jurul lui 1870. Chifteaua cu pricina face parte din categoria fast-food (despre aceasta, aduc aminte că poate duce la creşterea obezităţii, diabet, risc de cancer, boli cardiovasculare, afectarea memoriei şi activităţilor cognitive, dureri de cap, acnee, depresie), şi, dincolo de asta, poate avea, funcţie şi de dimensiuni & componente, între 300 şi 1.300 calorii (campionul poartă ditirambicul numele de   Supersonic Bacon Double Cheeseburger with Mayo).

Acuma e momentul să ajungem şi la pârjoală . specifică mai ales Moldovei, pentru că în celelalte regiuni istorice se mănâncă varianta mai mică a lor, cunoscută drept chiftea. Pârjoala se prepară din carne (de porc, oaie, vită sau pasăre), şi un amestec de produse de panificaţie, ouă, usturoi, ierburi aromatice, mirodenii, compoziţia finală dându-se prin făină şi apoi prăjindu-se. Cât despre conţinutul caloric, acesta variază între 200 şi 400 de calorii. Iar gustul, nu sunt subiectiv, este unul natural-sublim, şi nu rezultat din adăugarea a diferite substanţe.

Mergând pe firul istoriei, descoperim posibile rădăcini comune între cele două produse amintite, datând din vremea romanilor, sau chiar mai demult, din timpul persanilor. Dincolo de aceasta, sunt de semnalat diferenţele de preparare,  servire (unele sunt aperitiv, altele – fel de mâncare în sine), dimensiuni, componente.

Dincolo de aceasta, întrebarea pe care mi-o pun este de ce, având noi bunătatea numită pârjoală, „îmbrăţişăm” cu atâta ardoare burgerul?  Păi, motive ar fi mai multe. În primul rând, e vorba de cîştigurile din comerţ. Loviluţia din decembrie 89 a avut loc, printre altele, şi pentru ca lanţurile de supermarketuri şi fast-food-uri din Occident să aibă zeci de milioane de cumpărători în plus. Al doilea motiv ar fi căderea în capcanele unor campanii publicitare susţinute şi agresive, precum şi în cea, mai tristă, a maimuţărelii, globalizându-ne măcar prin ceea ce mâncăm şi bem, deşi o facem cu riscuri pentru sănătate şi cu pierderi pentru produsele şi producătorii din ţară.

Fenomenul este asemănător cu unul consemnat pe terenurile de practicat activităţi fizice, unde s-a renunţat aproape totalmente la băştinaşa oină (sport naţional!), desfăşurată oficial peste un secol şi jumătate, şi a fost adoptat, cu mare entuziasm, importatul american baseball (la pachet cu majorete, pahare cu băuturi colorate şi balonante şi pop-corn, că floricelele de porumb nu erau destul de „sofisticate”...).

Eu nu zic să nu ne globalizăm – mai ales că se pare a fi inevitabil  -, dar, dacă tot o facem, să fie cu măsură şi selectiv, aşa încât voi respecta deviza „sus pârjoala, jos  bəːɡə  !