27 de copii aşteaptă să fie adoptaţi
Dimensiune font:
* familiile care vor să înfieze un copil urmează o serie de cursuri, sunt consiliate, completează nişte chestionare şi abia după ce întrunesc toate condiţiile legale primesc atestatul de părinţi adoptatori
Suceava - Un număr de 27 de copii abandonaţi de părinţi, aflaţi în evidenţele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), aşteaptă o familie care să-i adopte. O parte dintre aceşti copii nu au fost încă adoptaţi, pe motiv că sunt prea mari, au peste 6 ani, sunt grupe de fraţi şi nu vor să fie separaţi, unii sunt de etnie romă sau au probleme serioase de sănătate. Sunt şi copii pentru care sentinţa de deschidere a procedurii de adopţie a expirat, pe motiv că nu li s-a găsit o familie compatibilă.
Familiile care vor să adopte preferă copii cu vârste cuprinse între 0–3 ani, clinic sănătoşi (fără dizabilităţi), mulţi optând pentru fetiţe. Printre copiii puşi pe liste de adopţie se numără şi câţiva fraţi, care aşteaptă de mai mulţi ani să fie crescuţi într-o familie, doar că nimeni nu a dorit să-i înfieze în grup de doi sau trei copii. Anul trecut, 25 de minori din Suceava, aflaţi în evidenţele DGASPC, au fost adoptaţi, iar în anul 2011 s-au finalizat 31 de adopţii în judeţ.
Potrivit şefului Biroului adopţii şi post adopţii, din cadrul Protecţiei Copilului, consilierul juridic Gabriela Prundel „au fost adoptaţi şi copii de etnie romă, ceea ce înseamnă că nu acesta este impedimentul cel mai mare la a găsi o familie pentru un copil. Mai degrabă, vârsta mare a unui copil, mulţi dintre ei depăşind 6-7 ani, face mai dificilă găsirea unei familii care să-i adopte sau faptul că sunt grupe de fraţi, care îşi doresc să trăiască în continuare nedespărţiţi”. Ea a mai precizat că pentru a ajunge părinţi adoptatori, familiile care vor să înfieze un copil urmează nişte cursuri, sunt consiliate, completează nişte chestionare şi abia după ce întrunesc toate condiţiile legale primesc atestatul de părinţi adoptatori. Specialiştii din cadrul Protecţiei Copilului sunt obligaţi să efectueze şi o anchetă socială la familia care vrea să adopte un copil, pentru a vedea dacă are condiţii şi îşi doreşte cu adevărat să crească un copil. La sfârşitul anului trecut, în evidenţele Compartimentului Adopţii erau înscrise 19 familii care au primit copii în încredinţare, în vederea adopţiei, în timp ce la sfârşitul anului 2011 erau 17 familii în aceeaşi situaţie. În ultimii patru ani, peste 80 de familii din Suceava şi din ţară au reuşit să adopte un copil aflat în evidenţele Protecţiei Copilului.
Irina Bucşinescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau