„Focul de artificii” a „ars ” 5 vasluieni
Dimensiune font:
În urma acţiunilor desfăşurate la sfârşitul anului 2012 şi începutul anului 2013, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice, poliţiştii au constatat 5 infracţiuni şi au confiscat 1.800 de obiecte pirotehnice. Poliţiştii vasluieni, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi au desfăşurat în perioada sărbătorilor de iarnă activităţi de prevenire şi combatere a evenimentelor negative, generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice. Astfel, în perioada 28 decembrie – 4 ianuarie, au fost întocmite 5 dosare penale în conformitate cu prevederile art. 37 alin. 3 din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive („efectuare de orice operaţiune cu articole pirotehnice, fără drept”). Au fost ridicate în vederea confiscării 1.320 pocnitori din categoria a-II-a și 489 artificii din categoriile II şi IV.
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Huşi au efectuat cinci percheziţii domiciliare în urma cărora au găsit la locuinţele a doi bărbaţi 45 pachete artificii din categoria a-II-a, 139 artificii categoria a-II-a şi 80 artificii din categoria a-IV-a, bunuri care au fost ridicate în vederea confiscării. Pe numele celor două persoane a fost întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
Simona Pop
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau