Înghesuiala de la permise auto a luat sfârşit
Dimensiune font:
După aglomeraţia de la ghişeele Serviciului Public Comunitar Permise Auto şi Înmatricularea Vehiculelor înregistrată în primele zile ale anului, pe fondul schimbării legislaţiei rutiere, situaţia a revenit la normal. Astfel, dacă în perioada îmbulzelii se depuneau şi câte 700 de cereri de preschimbare a permiselor pe zi, acum, după intrarea în vigoare a noii legislaţii, numărul ieşenilor veniţi să-i preschimbe actul de conducere a revenit la 60-70 zilnic.
Reamintim că, începând cu 19 ianuarie, au intrat în vedere noile modificări în regimul de eliberare a permiselor auto. Fişa medicală a devenit obligatorie la preschimbarea actului, iar în cazul profesioniştilor avizele medicale sunt obligatorii o dată la cinci ani şi nu la 10, ca până acum. Pe de altă parte, dacă permisul este înlocuit înainte de termen, noul document are valabilitatea celui vechi. Din această cauză, mulţi şoferi au vrut să-şi ia de-o grijă şi au ales să stea ore bune la cozi interminabile. De la începutul anului, până pe 19 ianuarie, au fost înregistrate 7.300 de solicitări de preschimbare a permisului auto.
(A. Hurbea)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau