Kremlinul denunţă o ”angajare directă” a Occidentului în Războiul din Ucraina, după anunţarea livrării de tancuri grele
Dimensiune font:
Kremlinul denunţă joi livrarea unor tancuri de luptă moderne de către Occident Ucrainei drept o ”implicare directă” în războiul dintre Rusia şi Ucraina, relatează CNN.
”Există declaraţii constante ale capitalelor europene, ale Washingtonului, potrivit cărora trimiterea unor sisteme de armament Ucrainei, inclusiv tancuri, nu înseamnă în niciun fel o implicare a acestor ţări sau a alianţei în ositilităţile care au loc în Ucraina”, declară într-o conferinţă de presă Dmitri Peskov.
”Nu suntem absolut deloc de acord cu asta. Tot ceea ce face alianţa este perceput ca o implicare directă în conflict. Noi vedem că ea creşte”, avertizează el.
Peskov face aceste declaraţii după ce Germania a anunţat că urmează să furnizeze Kievului 14 tancuri de tip Leopard 2A6, din stocul Bundeswehr (armata germană), şi a decis să-şi autorizeze aliaţii din Occident care dispun de aceste tancuri de fabricaţie germană să facă la fel.
Statele Unite au anunţat, la rândul lor, că trimit Ucrainei 31 de tancuri de tip Abrams.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau