USR îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să îşi precizeze de urgenţă poziţia faţă de cazul lui Lucian Bode, „plagiator dovedit”
Dimensiune font:
Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a transmis luni, 16 ianuarie, că partidul condus de Cătălin Drulă va iniţia o nouă moţiune simplă împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode, acuzat de plagiat.
„Dacă domnul Bode va rămâne în funcţie şi domnul Iohannis nu îi va cere demisia, USR îi încurajează pe toţi cetăţenii acestei ţări – cetăţeni care au curaj şi demnitate – să îi ceară demisia. Şi în acest sens am creat această platformă, bodedemisia.ro, în care, din două click-uri, orice român poate trimite un mail civilizat domnului Bode şi domnului Iohannis”, a spus Moșteanu, aflat la Parlament, potrivit Agerpres.
Liderul grupului USR din Camera Deputaţilor i-a cerut, totodată, preşedintelui Klaus Iohannis să îşi precizeze „de urgenţă poziţia faţă de menţinerea într-o funcţie publică de nivel înalt a unui plagiator dovedit”.
„Până acum nici premierul Ciucă, nici preşedintele Iohannis nu au avut nicio reacţie pe subiect. USR îi cere public preşedintelui Iohannis să îşi precizeze de urgenţă poziţia faţă de menţinerea într-o funcţie publică de nivel înalt a domnului Bode”, a adăugat Moșteanu, cel care a precizat că atât timp cât șeful statului „tace”, acest lucru înseamnă că „nu îşi respectă mandatul constituţional şi moral pe care i l-au încredinţat cetăţenii acestei ţări”.
Moşteanu a precizat apoi că situaţia ministrului de interne Lucian Bode nu afectează doar Partidul Naţional Liberal, ci şi „prestigiul României”, în contextul în care la finalul acestei luni Bode va reprezenta România la Consiliul informal JAI, unde ar putea fi discutaţi următorii paşi în vederea aderării României la Schengen.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau