Sanda Ladoși, ținută mini la 50 de ani. Imaginile care i-au uluit pe bărbați. Arată senzațional
Dimensiune font:
Iubește muzica de la o vârstă fragedă, de la 7 ani a devenit solistă în corul şcolii, a învățat pian și chitară, iar în timpul liceului a luat în paralel lecţii de muzică, pedagogie și canto și a început turnee cu nume cunoscute de la noi, formându-se astfel ca artist.
Sanda Ladoși, ținută mini la 50 de ani
În noaptea dintre ani, celebra solistă Sanda Ladoși, alături de Paul Surugiu şi deja celebrul ”Fuegovelion”, a arătat ca la 30 de ani, într-o rochie mini. Vedeta a împlinit anul trecut, pe 23 noiembrie, 50 de ani și a demonstrat că poți să arăți bine și la această vârstă, mai ales după ce a slăbit aproximativ 15 kilograme. Și ca să ne demonstreze că poate mai mult de atât, inegalabila Sanda Ladoși a avut un număr de colecție la înălțime, la peste 10 metri, sprijinită de o liră.
Este vorba de un număr deja consacrat din spectacolul „Bucureşti, je t’aime!”, de la Circul Metropolitan, în care apar peste 100 de artişti şi aproximativ 40 de balerini. Sanda Ladoşi, care este şi director artistic, a pregătit un program de acrobație, care îți dă fiori reci pe șira spinării.
Arată senzațional
„Am slăbit foarte tare şi din nemâncat. Practic nu puteam mânca, nu puteam dormi. Eram atât de preocupată şi de ocupată, încât nu puteam să mănânc şi să dorm. Am slăbit, era evident să slăbesc. Nu ţin o dietă în mod special, dar fac foarte multă mişcare. Sport mult şi alergat în special. Mie îmi place să alerg, fac foarte multe stadioane.
Sunt un om optimist, pozitiv şi, întotdeauna, acele palme de la viaţă, eu le-am luat ca experienţe şi nicidecum să mă dărâme, ci să mă întărească. Nu să îmi facă rău, ci să îmi facă un bine din punct de vedere al tăriei de caracter.”, a spus artista.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau