Biserica Sf. Gheorghe – Caransebes

Biserica Sf. Gheorghe se afla situata in Caransebes, pe str. Muntele Mic nr.2, la intersectia strazilor Ep. N. Popea si Muntele Mic. In limbajul curent al orasenilor, dintotdeauna aceasta biserica a fost numita „catedrala”, iar dupa reinfiintarea episcopiei in Caransebes, aceasta denumire este tot mai des folosita, chiar si in lucrari monografice. Reprezinta un monument istoric si de arta, unul din reperele cele mai de seama ale orasului.

Descriere Biserica Sf. Gheorghe

Istoria acestui lacas de cult se pierde in negura vremii, perioada zidirii sale fiind destul de incerta. Prima atestare sigura a acesteia apare in 1738, insa unii autori sustin ca zidirea bisericii ar fi avut loc intre 1444 si 1449, in vremea banului de Severin, Mihai Csornai care, impreuna cu Dan Andrei, judele de atunci al orasului, precum si cu contributia nobililor locali de confesiune ortodoxa ar fi pus bazele crearii edificiului intrucat din cauza permanentelor lupte cu turcii ortodocsii nu ar fi avut biserica in Caransebes. Mai mult, biserica este pusa in legatura directa, sugerandu-se identitatea, cu o manastire amintita documentar inca din 1429 aflata pe malul Ierugii, ideea fiind finisata prin citarea preotului Daja Miscovici care in 1752 a facut referire la aceasta biserica prin sintagma „manastire de piatra”. Traditia sustine ca pe actualul amplasament al Bisericii, cunoscuta drept Catedrala Caransebesului, a existat o manastire construita din lemn si amintita documentar la 1444, pe langa care s-a dezvoltat prima scoala de diaconi din zona Banatului montan si s-a inchegat prima biblioteca a orasului. In sprijinul existentei acestei manastiri vin si documentele medievale si mai tarzii, care pomenesc de „apa calugarilor” (aqua monachorum) ca fiind in imediata ei apropiere. Edificiul din piatra si caramida este mentionat ca biserica in documentele de la 1739 si 1744, iar in 1752, din nou ca manastire. Constructia, de factura baroca, a fost reparata in 1759 ca, in primele decenii ale secolului al XIX-lea, episcopul Ioan Tomiciu sa dispuna largirea ei, astfel incat stalpii de sustinere a turnului sa se gaseasca astazi in interiorul navei.
Cu acest prilej, biserica este zugravita, pardosita cu lespezi de piatra si sunt fixate stranele pentru cantareti. In 1862, sculptorul Esterlehner si pictorul Gutsch (Viena) realizeaza iconostasul. Cele patru clopote ale bisericii sunt turnate in perioada 1817-1881. In primele decenii ale secolului al XX-lea, biserica este repictata de Dimitrie Turcu si, ulterior, de Ioachim Miloia. In 1987 se mai realizeaza o repictare partiala a interiorului. Cu ocazia lucrarilor de reparatii si redistribuire a sistemului de colectare a apelor pluviale si a ingradirii, din primavara anului 2007, in curtea bisericii au fost descoperite oseminte umane, datand, probabil, din perioada in care functiona aici manastirea. Biserica este monument istoric, inscris in Lista Monumentelor Istorice. Biserica Sf. Gheorghe a fost afectata in urma incursiunilor turcesti din 1738 si 1788, cand i s-a dat foc, fiind refacuta in stil baroc, adaugandu-i-se turnul peste pronaos iar in 1796 a fost resfintita prin episcopul Iosif Ioanovici de Sakabent. Zugravirea ei s-a facut pe cheltuiala lui Manoila Stancovici de catre pictorul Dimitrie Diaconovici din Vasiova. Pardoseala bisericii a fost placata cu piatra de Kehleim. Invelitoarea bisericii, ce initial era din sindrila, a fost inlocuita cu una de tabla zincata in 1857, iar turnul ceva mai devreme, in 1832 a fost acoperit cu tabla de cupru. Nava bisericii a fost zugravita de renumitul pictor Dimitrie Turcu, pictura remodelata si improspatata in 1926 de Ioachim Miloia, in 1955 de Atanasie Demian si, in cele din urma, in 1985 de catre Virginia Videa.
Iconostasul a fost sculptat de catre Eisterlehner din lemn de tei si paltin dupa planurile lui F. Hess, picturile fiind realizate de catre pictorul academic vienez Gutsch intre 1863 si 1864. In 1860 biserica este lovita de un trasnet iar in noaptea zile de 9 noiembrie 1950 are de suferit din cauza unui incendiu. In 1951 sculptorul Paul Pocker din Lugoj reface in forma anterioara tronul afectat. Biserica are 31 metri lungime, 9 metri latime, iar inaltimea turnului este de 35 metri. Dispune de trei clopote: primul clopot a fost turnat prima data in 1817, apoi returnat in 1843 in curtea bisericii, iar localnicii au aruncat in bronzul topit monede de argint pentru ca acesta sa sune mai melodios, al doilea clopot a fost turnat in 1869, iar al treilea in 1876, toate trei in Timisoara. Cu ocazia Primului Razboi Mondial s-au topit o parte din clopote pentru a compensa necesarul de bronz, ele fiind returnate dupa terminarea razboiului. In curtea bisericii sunt pastrate cinci pietre funerare, ele apartinand sotiei lui Manoila Stancovici, marinimosul donatar, capitanului George Radoicovici si fiului acestuia, precum si lui Iosif Mamula, colonel in armata austriaca.

Sursa: turismland.ro