Muzeul de istorie si etnografie din Targu Neamt
Dimensiune font:
Infiintat in anul 1957, cu prilejul sarbatoririi a 500 de ani de la urcarea pe tron a domnitorului Stefan cel Mare (1457-1504). Din 1977, muzeul a adapostit intr-o prima etapa exponate ce proveneau de la Cetatea Neamt.
In anul 1978, muzeul a fost mutat in actualul sediu, una din cele mai reprezentative cladiri ale orasului in care a functionat „Scoala Domneasca”, ridicata in anul 1852, in timpul domnitorului Grigore Ghica si prin grija Manastirii Neamt. Valoarea documentara si arhitectonica a acestei frumoase cladiri a facut sa fie declarata monument istoric. Intre 1985 – 1986, expozitia muzeului a fost reorganizata, ca sectie mixta de istorie si etnografie, axata pe mestesugurile traditionale din zona Neamtului. Muzeul are sase sali expozitionale si un pavilion etnografic exterior, in care sunt prezentate exponate ilustrative pentru mestesugurile traditionale din aceasta zona, cele mai importante fiind legate de prelucrarea lemnului, a fierului, industria textila traditionala, olaritul, prelucrarea cerealelor.
Piesele etnografice si vestigiile provenind din situri arheologice bine cunoscute, precum cele de la Tarpesti, Davideni, Lunca, Oglinzi, Petricani, Cetatea Neamt, demonstreaza locuirea neintrerupta a acestei regiuni din neoliticul timpuriu si pana in perioada contemporana.
Colectii muzeale ale manastirilor:
- Colectia muzeala a Manastirii Agapia – comuna Agapia – reuneste un numar impresionant de icoane lucrate de Nicolae Grigorescu in perioada cand picta biserica Manastirii Agapia, alte picturi bisericesti provenite de la Valeni-Piatra Neamt sau de la Agapia Veche, broderii, covoare, obiecte de cult si manuscrise;
- Colectia muzeala a Manastirii Varatec – comuna Baltatesti – a fost organizata in 1953 si cuprinde broderii cu caracter religios, numeroase icoane de mare valoare provenite de la Schitul Valeni-Piatra Neamt, manuscrise si carti din secolele XVIII-XIX, obiecte de cult;
- Colectia muzeala a Manastirii Sihastria – comuna Vanatori-Neamt – cuprinde obiecte de cult (icoane, vase liturgice, candele) si tiparituri din secolele XVIII-XIX;
- Colectia muzeala a Manastirii Neamt – comuna Vanatori-Neamt – organizata in forma actuala odata cu restaurarea cladirii celui mai vechi si mai mare asezamant monahal din Moldova, expozitia permanenta prezinta o valoroasa colectie de vase liturgice, broderii si icoane, impreuna cu istoricul tiparnitei de la Neamt;
- Colectia muzeala a Manastirii Secu – comuna Vanatori-Neamt – cuprinde un mare numar de icoane, manuscrise si carti vechi (unele fiind considerate raritati bibliofile), broderii, obiecte de cult lucrate din metal pretios, organizate sub forma unei expozitii permanente de inestimabila valoare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau