Pestera Caput – Muntii Apuseni

Pestera Caput a fost mentionata si ca Pestera Hamlet, nume care nu s-a impus. Ea face parte din cel mai mare complex carstic din Romania, aflat in Muntii Apuseni, zona Padis. Pestera Caput a fost cunoscuta de localnici din cele mai vechi timpuri, zona fiind o bogata pasune pentru satele din jur si ca padurea din zona a fost, pe vremea imperiului intens exploatata.

Descriere Pestera Caput

Prin 1900 pe platoul Padis functiona o cale ferata ingusta care transporta lemnul, prima mentiune scrisa fiind facuta in 1903 de G. Czaran. Mihai Serban, Iosif Viehmann, Marcian Bleahu si Dan Coman exploreaza si carteaza pestera in mai multe expeditii din 1952-1953. Pe drumul ce coboara de la Padis la Arieseni, triunghi rosu, la iesire din Poiana Ponor spre Valea Izvoru Ursului, pe partea stanga, o scurta deviatie duce la gura pesterii. Pestera sapata in calcare tithonice se afla la capatul Vaii Izvorul Ursului, o vale oarba care numai la precipitatii puternice se activeaza. Pestera are o singura galerie, activa cu o lungime de 1.873m. Intrarea este situata la altitudine absoluta de 1.065m si are dimensiuni medii, 10/6m. O prima saritoare de 3m in panta aproape de vericala continua cu o alta surplombata adanca de 8m. Sala de la baza saritorii este in fapt o uriasa marmita turbionara pe fundul careia se gasesc bolovani lustruiti, bile de marmitaj. Peretii sunt acoperiti cu lingurite. In vreme ploioasa, pe aceste verticale se pravalesc cascade care nu ar da sansa de supravietuire speologilor daca ar fi prinsi in acest sector.
Un culoar scurt si stramt, plin de marmite, duce deasupra altei vericale de 25m. Sala in care se coboara e o alta sala marmita de forma circulara destul de larga. Peretii si tavanul prezinta lingurite iar podeaua este acoperita de un strat gros de aluviuni. Acest peisaj va continua inca 500m. Urmeaza o galerie de presiune in care baricade de aluviuni, bolovani si trunchiuri de copaci se ridica pana aproape de tavan. Este o alta zona foarte periculoasa pe timp de viitura. Galeria se deschide intr-o sala larga si inalta descendenta in partea finala. Urmeaza un alt tunel de presiune mai lung si meandrat, cu pante schimbatoare. Se inmultesc gururile pe podeaua pesterii si dispar incet trunchiurile de copaci. Dupa 500m galeria isi schimba sectiunea devenind o diacaza cu inaltime variabila de la 1 la 15m. Marmitele se transforma in lacuri limpezi din ce in ce mai mari pana se ajunge la lacul terminal. Acesta este un sifon adanc, inca neexplorat in totalitate. Apele ce se pierd aici apar in prima sala a pesterii Cetatile Ponorului. S-au facut cercetari biospeologice dar nu au fost facute public inca rezultatele. Pestera este foarte periculoasa pe timp de viituri, se recomanda numai speologilor experimentati. Sunt necesare costume impermeabile, surse multiple de iluminat, corzi, blocatoare coborsatoare, barca, pitoane.

Sursa: turismland.ro