Secretele muntelui Huashan
Dimensiune font:
Situat la 120 km la est de Yi’an, vârful Huashan este unul dintre cei cinci munţi sacri ai Chinei. De la înălţimea de 2200 metri, el răsare din pământ şi se înaltă către cer, fiind considerat o inedită frumuseţe pe verticală, în legătură cu acest munte misterios există patru enigme. Prima este „urciorul din grotă”. Nu departe de templul „Qun Xian Guan” („Cercul nemuritorilor”) se află o mică grotă a cărei intrare nu permite decât trecerea unei singure persoane. Este curios că, în interior, există un urcior imens în perfectă stare de conservare. Mărimea sa este, bineînţeles, mult mai mare decât intrarea în grotă, întrebarea la care nu există încă un răspuns este: Cine a introdus urciorul înăuntru şi prin ce mijloace?
O altă enigmă o constituie un bazin din vârful muntelui. Cu o suprafaţă de numai 1 m2 şi cu adâncimea ce nu depăşeşte un metru, el nu seacă niciodată, în ciuda secetei, iar dacă ploile torenţiale durează, nu se revarsă niciodată. Nivelul apei rămâne acelaşi în tot cursul anului, cu toate că bazinul se află la o altitudine mare. De unde provine apa pe această culme stâncoasă, atât de sus? De ce nu seacă şi nu se revarsă niciodată? Nici aceste întrebări nu au încă un răspuns satisfăcător. Următoarea enigmă: Pe terasa „Jue Wian Tai” („întâlnirea nemuritorilor”), o hârtie aruncată se ridică spre cer, în loc să cadă în valea adâncă. Acesta este motivul pentru care terasa poartă şi un alt nume: „Sheng Biao Tai”(„Terasa ascensiunii petiţiilor”).
Călătorii sau simplii turişti pre feră acest loc, unde îşi scriu dorinţele pe foi de hârtie galbene, le rup în bucăţele, pe care le aruncă în vale, tocmai pentru a asiste la acest fenomen neobişnuit. Hârtiile îşi iau zborul, plutesc prir aer, fără să cadă. În acel moment apare un nor de rândunele care „atacă” şi mănâncă hârtiile. Cu cât sunt mai multe bucăţele de hârtie, cu atât şi rândunelele sunt mai numeroase. După ter minarea „ospăţului”, rândunelele dispar. Nu se ştie de unde vin nici unde se întorc.
Cea de-a patra enigmă: La capătul unei lung poteci tăiate pe unul din flancurile cele mai periculoase ale muntelui, turiştii ajung la o peşteră stancoasă, unde îi aşteaptă o surpriză. Ei pot citi, undeva foarte sus, pe unul dintre pereţii peşterii, trei mari litere chinezeşti, sculptate în piatră: „Stânca adevărului total”. Fiecare literă măsoară aproape do metri înălţime. Vopsite în roşu, ele strălucesc. Este într-adevăr, o mostră a artei caligrafice tradiţionale. Cum au fost ele gravate acolo, la o înălţime aşa de mare, şi cine a putut să facă aşa ceva? Întrebările nu se termină aici.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau