Cum ar trebui să fie voievodul Moldovei, şi, deci, cum nu va fi!

Dorian Obreja

Din punctul meu de vedere, subiectul regionalizării administrative a ţării face parte din categoria acelora aruncate pe piaţă pentru a abate atenţia opiniei publice de la adevăratele probleme. Dincolo de această constatare, pot fi făcute unele consideraţii.
Potrivit unora, procesul cu pricina ne-ar fi impus de către UE. Dacă e aşa, să se treacă la treabă, respectându-se, sută la sută, şi nu adaptându-se, normele şi principiile comunitare din domeniu. Potrivit altora, constituirea unor unităţi administrative mari ar reprezenta singura soluţie de a rezolva ruşinoasa chestiune a neabsorbţiei fondurilor europene. Şi în acest caz, ar trebui ca se acţioneze repede (şi bine!), dar nu înainte de o largă şi aprofundată dezbatere şi consultare a populaţiei, eventual prin referendum. Pentru că, altfel, proiectul cu pricina nu va face altceva decât să pună în practică interesele baronilor locali şi pe cele ale prinţilor de la centru.
Constat, deja, că dezbaterea menţionată este înlocuită cu una de formă, vizând conducerile viitoarelor regiuni. Unii ar vrea ca aceştia să fie numiţi, evident, după criterii care să corespundă celor propuşi. Alţii ar dori ca să fie aleşi, şi nu e greu de presupus care vor fi câştigătorii, dacă luăm în calcul actualele simpatii ale electoratului (în cazul unor alegeri directe), sau culoarea politică majoritară a primarilor şi consilierilor judeţeni (în cazul alegerilor indirecte).
E o falsă dilemă, ce se poate rezolva foarte simplu.
Dacă e să se dorească şi materializeze unităţi administrative oarecum de formă, atunci conducerea acestora se poate face fie prin rotaţie de către preşedinţii consiliilor judeţene, fie de către un funcţionar capabil şi conştiincios.
Dacă, însă, aşa cum ar fi normal, e să se vrea edificarea a ceva cu adevărat important, atunci lucrurile se schimbă radical. În acest caz, ar fi obligatorie organizarea unui concurs pentru manageri. Juriul concursului va fi alcătuit din cei mai competenţi specialişti (teoreticieni şi practicieni) în administraţie publică şi din oameni de afaceri de top, fără dosare penale sau măcar dubii asupra provenienţei averilor lor. Iar la concurs ar putea participa doar candidaţi care să corespundă următorului portret-robot: absolvenţi de studii economice sau/şi juridice ai unor facultăţi de prestigiu (nu ai unor fabrici de diplome), experienţă practică şi relevantă de minimum 5 ani în administraţia publică şi tot atâta în domeniul afacerilor, cunoaşterea foarte bună a limbii române şi a una-două limbi de largă circulaţie (una dintre ele poate fi rusa, chineza sau araba, bănuiţi de ce...), profil moral impecabil, obiectiv, perfect negociator, bun patriot, dar şi cunoscător/admirator/aplicator al valorilor europene, precum şi...
Ajuns în acest punct, mă opresc, presimţind că am reuşit să vă consternez şi vă determin a exclama:de unde naiba să găsim asemenea candidaţi, ba chiar şi asemenea juraţi? Eu ştiu, poate or fi, dacă nu la noi, poate prin alte zări, de ce nu?, doar tot ne globalizăm. Totul e să se vrea aşa ceva. Dar nu va fi să fie, pot paria!Se va prefera unul dintre candidaţii vehiculaţi actualmente. Dintre care unii sunt prea mici şi pentru funcţiile actuale, iar alţii au legate de coadă tot soiul de tinichele, începând de la gestionarea frauduloasă a unei imense exploataţii agricole, continuând cu dosare penale deocamdată suspendate, revocarea dintr-o funcţie ministerială, exmatricularea de la doctorat, sau, cel mai mic dintre toate relele posibile, necunoaşterea numărului de stele de pe drapelul UE!