E Lena – călcâiul lui Traian?

Nu ţin minte ca în ultimul deceniu – interval în care a prestat intens pe scena politică, dar şi mondenă – eu să fi acordat prea multă atenţie subiectului acestor rânduri. Asta spre deosebire de mulţi alţi jurnalişti, dintre care unii de calibru mare, care i-au acordat, în opinia mea, mult prea multă atenţie, fie dedicându-i pamflete discutabile/controversate, precum cel intitulat „Nutzi, spaima p...i”, fie făcându-şi un soi de titlu de glorie fiindcă „Am citit jurnalul Elenei U.!”.
Rezerva mea faţă de personajul în discuţie a fost generată, mai întâi de toate, de dimensiunile şi caracterul acestuia. Consider că subiectul este materializarea traseistei perfecte: după ce a colindat prin vreo trei formaţiuni politice (de la stânga la dreapta), şi-a „tras” propriul partid, pe care nu doar să-l conducă, ci să-l utilizeze şi ca trambulină pentru alegerile prezidenţiale (eşuând, trebuie subliniat, destul de penibil, în ambele direcţii). Nu am căzut niciodată în gravul păcat de a considera acest personaj un om politic, şi încă de mare forţă şi carismă, aşa cum a fost caracterizat de către unii fani, dar şi, din păcate, de către unii ziarişti. Cred, mai degrabă, că avem de a face cu o dansatoare la bară;chiar dacă este una de lux, care şi-a învăţat la perfecţie meseria, tot o dansatoare rămâne.
Dacă azi abordez, totuşi, acest subiect, o fac doar pentru că e cu neputinţă de evitat. Este ca şi sigur că, diseară, începând cu ora 18, când, în Parlament se va desfăşura serialul votării a poate trei avize de încuviinţare a arestării, toate celelalte seriale, fie ele turceşti, coreene sau sud-americane, să rămână fără telespectatori. Şi aceasta deoarece momentul pare a putea rezolva dilema „există sau nu persoane intangibile în România”. Dacă recitim pagini de istorie şi ne amintim de soarta mareşalului Antonescu ori, mai încoace, a primului preşedinte al ţării, răspunsul ar trebui să fie, inevitabil, nu. Şi el ar fi întărit de ceea ce li s-a întâmplat, în anii din urmă, unor alte personaje foarte puternice, precum Adrian Năstase ori Dan Voiculescu. În acelaşi timp, destinul subiectului acestor rânduri nu este perceput drept singur şi de sine stătător, ci aproape etern legat de acela al locatarului de la Cotroceni din ultimii zece ani, nu doar precum cel mai fidel, ci şi tot mai vulnerabilizant.
S-au făcut asocieri care o plasează pe Elena zilelor noastre ca urmaşă a altor două purtătoare – la fel de nefaste - ale aceluiaşi prenume, Lupeasca şi Ceauşeasca. Deosebirea este că, în cazul acelora, partenerii lor au preferat să trăiască şi, respectiv, să moară alături de ele, pe când fostul susţinător necondiţionat al celei de azi se adânceşte tot mai mult în ignobila ipostază a celui care se spală pe mâini atunci când asocierea ajunge să îl pună în pericol. Nu în ultimul rând, cele ce se vor întâmpla astăzi şi în zilele următoare trebuie decodate şi din punctul de vedere al unui război pe viaţă şi pe moarte, în care s-au implicat nu numai politicieni, ci şi structuri care ar fi trebuit să rămână echidistante.
Indubitabil, evenimentele de acum marchează finele unei epoci. Important este ca următoarea să nu-i continue greşelile...

De acelaşi autor: „Anticorupţie, fă-te că lucrezi!”