Vă mai amintiţi de „Galele Hit”?

Caut o reţetă magică de cum să fiu în mai multe locuri, în acelaşi timp. Mă uit în jur şi văd că mulţi alţii fac acelaşi lucru. Nu ştiu dacă să mă liniştesc sau să mai panichez mai dihai decât am făcut-o deja. Pe de altă parte, nu cred că adevărata problemă sunt clişeele verbale, chiar dacă toată lumea foloseşte cam „acelaşi vorbe-n cântec”.
Deocamdată, din tot ce ar fi trebuit să fie „reţetă magică”, am doar un termen de comparaţie.
În anul în care am absolvit liceul, era în mare vogă „capsula timpului” - influenţă „Beverly Hills 90210”(pentru conformitate, am verificat şi nu-mi vine să cred că am reţinut înlănţuirea aceasta de cifre!). Ne propusesem, câţiva dintre noi, să punem la păstrare câteva obiecte suficient de importante, valoroase din punct de vedere sentimental, încât să ne asigurăm că vom fi cu toţii prezenţi la „dezgropare”, peste 10 ani, de oriunde ar trebui să ne întoarcem. Presimţind, poate, că unii se vor muta cu totul peste mări şi ţări, ne-am despărţit după vâltoarea examenului de bacalaureat, fără să ne fi dus planul la îndeplinire. Printre obiectele care ar fi trebuit „îngropate” atunci se numărau colecţia cu toate cele... şase-şapte numere ale revistei liceului, o fotografie de grup, în care se afla şi dragul nostru director, căruia îi spuneam, în absenţă „Grişa”, câteva teze faimoase prin perlele şi notele lor, dar şi bilete de la... „Galele Hit”.
Ceea ce probabil nu ştiu foarte tinerii noştri colegi-spectatori, care se bucură acum de o interminabilă serie de concerte şi spectacole, este că astfel de bilete, dincolo de faptul că aveau preţuri care să „selecteze” publicul, erau al naibii de greu de procurat. În principiu, pentru că Sala Polivalentă avea un număr mai mic de locuri decât public putea aduna, la vremea aceea, Radio Hit. Apoi, pentru că se mobilizau studenţii, care în preajma unor astfel de evenimente raportau acasă, în toată Moldova, dacă nu chiar mai departe, că s-a triplat taxa de cămin... Nu pentru că era exorbitant preţul biletului, ci pentru că era nevoie şi de o pereche de blugi noi, „de duminică”, adică nu te puteai prezenta chiar oricum la „Gale”. E adevărat, mai era şi noaptea de bere de după...
Galele acelea erau, cel puţin pentru un segment de public, evenimentul anului. Era „locul” în care mergeai cu prietenii - prezenţa ta nu putea fi întâmplătoare, cum din păcate astăzi se întâmplă adesea. Apoi, nu ştiu de ce, totul a devenit „gratis” şi publicul s-a amestecat. Incredibil de tare s-a amestecat!
Biletele acelea, din anii 1995 – 1996, constituiau un adevărat suvenir. Erau unice, dovadă că un grup de trăsniţi ne-am gândit să le închidem într-o capsulă a timpului. Acum, îmi pare că trebuie să ai extrem de mult fler, dacă nu şi un master în... artele spectacolului, ca să poţi alege, în cunoştinţă de cauză, la ce evenimente - mai mult sau mai puţin de divertisment, mai mult sau mai puţin culturale - merită să mergi.
Altfel, mărturisesc, sunt puţin invidioasă la gândul că, probabil, studenţii cazaţi în campusuri încă mai au timp să meargă la multe dintre ele şi încă mai raportează acasă măriri de taxe şi penalităţi la... bibliotecă!